Poliţiştii au emis în prima jumătate a acestui an peste 6.200 de ordine de protecţie provizorii, din care aproximativ 2.500 au fost transformate în decizii definitive de instanţele de judecată.
Potrivit Poliției Române, forţele de ordine au intervenit în perioada menționată la 60.396 de cazuri de violență domestică, dintre care 29.995 în mediul urban și 30.401 în mediul rural.
La nivel naţional, în primele șase luni ale anului, numărul faptelor penale în domeniul violenţei domestice a crescut cu 4% faţă de acelaşi interval din 2023.
Potrivit sursei citate, cele mai multe victime sunt femei -20.042. În rândul bărbaților au fost înregistrate 5.228 victime, iar dacă vorbim de minori, numărul acestora este de 4.350.
Dintre cele aproape șaizeci și unu de mii de cazuri de violență domestică ajunse în atenția poliției, cele mai multe au avut loc la domiciliu 22.597 de infracțiuni, în timp ce, 15.465 de fapte au fost comise în mediul urban, 12.640 de infracțiuni au fost comise în mediul rural și 5.520 în spațiul public.
Sursă foto: Poliția Română
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro