anchetaonline.ro

De ce nu au primit profesorii prima de carieră: condițiile impuse de Comisia Europeană blochează plata celor 1.500 de lei

de | 20.01.2026 15:03 | Economic, Național

Plata primei de carieră didactică, în valoare de 1.500 de lei, este blocată din cauza condițiilor impuse de Comisia Europeană pentru finanțarea schemei din fonduri europene, arată cei de la edupedu.ro. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) arată, într-un răspuns oficial din 3 decembrie 2025, că actuala formă a măsurii nu este eligibilă pentru finanțare prin FSE+, iar decontarea poate fi făcută doar dacă legislația este modificată.

Potrivit cerințelor Bruxelles-ului, minimum 50% din valoarea voucherului trebuie cheltuit exclusiv pentru cursuri de formare profesională, iar restul banilor doar pentru cheltuieli strict legate de procesul educațional, dintr-o listă limitată stabilită de Ministerul Educației. De asemenea, prima poate fi acordată doar cadrelor didactice active în anul școlar în care este plătită, pe baza unor liste oficiale transmise în prealabil.

În aceste condiții, prima aferentă anului 2025, care trebuia plătită în luna octombrie, nu a fost virată nici până la 19 ianuarie 2026. Deși fostul ministru al Educației, Daniel David, avansase termenul ianuarie 2026, nu există o confirmare oficială că plata va avea loc.

Pentru anul școlar 2025–2026, sunt estimați aproximativ 267.000 de beneficiari, cu un cost total de peste 80 de milioane de euro. MIPE susține că dialogul cu Comisia Europeană și Ministerul Educației este în curs, însă nu a fost publicat încă niciun proiect de act normativ care să permită deblocarea plăților.

Foto descriptiv. Sursă foto: CJ Argeș.

Citiți, de asemenae, pe anchetaonline.ro:

Povestea din spatele cazului. Scandal monstruos în România: un primar ar fi cerut poze indecente unei fete de 13 ani și i-ar fi aruncat 500 de lei „să tacă”

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole