Primul aeroport construit de la zero în România în ultimii 30 de ani – se deschide în toamnă!

de | 19.04.2022 09:39 | Lifestyle, Național, Știri

Pentru prima dată în ultimii 30 de ani, în România, s-a construit un aeroport de la zero iar acesta se deschide în toamnă.

Inaugurat în orașul Ghimbav, în județul Brașov, acesta este primul din România care va folosi un turn de control virtual, bazat pe sisteme de ultimă generație.

Brașovul devine al 17-lea oraș cu aeroport din țara noastră.

Se pare că centrul de comandă al aeroportului va fi operat de la 300 km distanță, mai exact din Arad.

Inaugurare aeroport

Aeroportul Internațional Ghimbav–Brașov se va deschide pentru călători, pentru turiști și excursioniști din această toamnă.

 

Am avut în decursul timpului foarte multe situații neprevăzute, am fost nevoiți să reziliem contracte, dar suntem în linie dreaptă.

Urmează să achiziționăm tot ceea ce înseamnă echipamente de radio-navigație. O mare parte dintre ele deja au fost date pentru a fi fabricate în Italia”, a declarat Ioan Adrian Veştea, președinte CJ Brașov.

 

Controlorii de trafic aerian se vor afla la Arad şi vor primi datele de la echipamentele de radio-navigație, senzorii meteo aflaţi tocmai la Ghimbav.

 

Va fi un sistem inovator, un sistem nou pentru România care a fost ales ca și soluție de către cei de la ROMATSA, cei care astăzi sunt singurii din România care dirijează traficul aerian”, a mai precizat Adrian Veştea.

 

Untitled collage 13 - Primul aeroport construit de la zero în România în ultimii 30 de ani - se deschide în toamnă!

 

Suntem primul aeroport care își cumpără integral aceste echipamente și își setează, practic, un sistem de control al traficului aerian pe cont propriu.

Vom fi primul aeroport care vom plăti pentru aceste servicii, deci este o premieră”, a transmis directorul de implementare proiect aeroport, Alexandru Anghel.

Cei mai norocoși români sunt brașovenii care sunt extrem de încântați de faptul că din toamnă se va putea zbura chiar de la ei din oraş.

Noul aeroportul reprezintă conexiuni rapide și multe destinații, o experiență de călătorie cât mai plăcută, mai rapidă și lipsită de stres.

Trebuie menționat faptul că finanțarea aeroportului a fost susținută de Consiliul Județean Brașov și Guvernul României.

 

aeroport ghimbav

 

Despre aeroport

Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav este un aeroport care în prezent se află în construcție în localitatea Ghimbav, la 12 km de Brașov.

Dacă vă întrebați de costuri, pe site-ul oficial al aeroportului se menționează faptul că proiectul și planul au costat aproximativ 70 de milioane de euro.

Ca și mărime, terminalul aeroportului de la Brașov va fi al treilea, după Aeroportul Henri Coandă de la Otopeni și Aeroportul de la Cluj-Napoca.

Pista are o lungime de 2820 m o lățime de 45 m și acostamente betonate de câte 7,5 m.

Important de menționat este faptul că pe lângă aeroport va trece viitoarea autostradă A3.[3]

 

aeroport bv

 

Destinațiile aeroportului

Conform reprezentanţilor Direcţiei pentru implementarea proiectului aeroportului internaţional Braşov, printre destinaţiile din toamnă s-ar afla: Viena, Munchen sau Londra.

 

Vom lua în considerare HUB-urile de unde pasagerii pot ajunge către alte destinații. HUB-uri principale ar fi Viena, Munchen. De la Munchen se ajunge foarte bine în alte zone din Germania.
Trebuie să vedem care este specificul fiecărei zone.

Londra este o destinație care are foarte mulți pasageri din toate zonele din România. Roma este unul dintre aeroporturile pe care se zboară de pe toate aeroporturile din România.

Cred și Spania, Valencia sau Barcelona pot fi luate în calcul. De asemenea, ar putea fi luate în considerare destinații precum Nurnberg sau Frankfurt. Sunt mai multe destinații, dar ele vor fi deschise gradual”, a precizat Alexandru Anghel, coordonatorul Direcţiei de implementare a proiectului Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav.

 

Sursă foto: Brasov Meropolitan

 


Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro :

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Arad | Brasov | Cluj | Cluj-Napoca | Germania | Guvernul României | Italia | Londra | Otopeni | Roma | Spania | Viena