Ministerul Muncii: Primul contract colectiv de sector care va avea aplicare generală

de | 21.10.2024 15:37 | Național, Administrație

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) anunță că a fost semnat primul contract colectiv de muncă la nivel de sector în domeniul bancar, marcat printr-o colaborare efectivă între Guvern, sindicate și patronate. Acest contract, ce se aplică tuturor angajaților din sector, reprezintă o premieră în dialogul social, asigurând condiții mai bune de muncă și o protecție sporită pentru cei circa 45.000 de salariați din domeniu. Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a subliniat importanța acestui acord ca un pas semnificativ în direcția unei piețe a muncii echitabile și stabile.

În urma discuțiilor din cadrul Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social din care fac parte Guvernul, sindicatele și patronatele, s-a finalizat și semnat primul contract colectiv la nivel de sector în domeniul bancar din România, arată cei de la MMSS în informarea publicată pe pagina de Facebook. Acesta marchează o premieră în domeniul dialogului social, fiind primul contract colectiv care se aplică erga omnes, adică tuturor salariaților din sectorul de activitate, indiferent de afilierea lor sindicală sau de angajator. Semnarea acestui contract reprezintă un pas esențial în consolidarea dialogului social în România, garantând condiții de muncă mai bune și o protecție mai puternică pentru cei aproximativ 45.000 de angajați din acest sector al economiei.

Sursă foto: FB MMSS

”Dialogul social și negocierile colective sunt piloni fundamentali ai unei piețe a muncii echitabile și eficiente. Acest contract colectiv la nivel de sector în domeniul bancar este o premieră care demonstrează maturitatea partenerilor sociali și angajamentul nostru de a proteja drepturile angajaților din toate sectoarele. Ministerul Muncii încurajează activ încheierea contractelor colective atât la nivel de unitate, de grup de unități, cât și la nivel de sector, pentru a asigura un cadru de muncă just și stabil”, a declarat Simona Bucura – Oprsecu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, potrivit sursei citate.

De asemenea, MMSS anunță că va continua să sprijine dialogul între partenerii sociali și să promoveze încheierea de contracte colective de muncă, care să garanteze o mai bună protecție pentru toți salariații din România.

Foto descriptiv. Sursă foto: FB MMSS

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Bazinul de înot Mioveni vă așteaptă la mişcare sau relaxare

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Ministerul Muncii | Ministrul Muncii | Mioveni