Primul tren electric cumpărat de România în ultimii 20 de ani, anulat la o zi după ce a fost inaugurat

de | 21.11.2024 12:15 | Național, Eveniment

Primul tren electric cumpărat de România în ultimii 20 de ani, un model Coradia Stream produs de Alstom, a fost inaugurat ieri cu mare fast de politicieni, însă acesta a fost anulat doar la o zi distanță din cauza unor erori tehnice.

Trenul a fost introdus pe ruta București Nord – Brașov, dar în această dimineață, când ar fi trebuit să plece la ora 5:40, a fost oprit din cauza unor erori afișate pe computerul de bord al vehiculului, informează Agerpres

Reprezentanții Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF) au explicat că erorile nu s-au resetat în timp util, chiar după ce trenul a fost tractat până la depou și locomotiva de manevră a fost decuplată. În urma incidentului, călătorii au fost reprogramați pentru următorul tren pe aceeași rută.

Trenul nou a trebuit să fie anulat în această dimineață în urma unor erori afișate de computerul de bord, care nu s-au resetat în timp util, după tractarea la depou și decuplarea locomotivei de manevră. Călătorii au fost redirijați către următorul tren programat cu 30 minute mai târziu”, anunță ARF.

Trenul Coradia Stream poate circula cu o viteză de până la 160 km/h și este dotat cu șase vagoane, având o capacitate de 350 de locuri. Trenul va circula pe ruta București Nord – Ploiești Vest – Valea Prahovei – Brașov și va funcționa ca un tren Interregio, având tarifele corespunzătoare acestui tip de serviciu.

Pentru o călătorie pe ruta București Nord – Brașov, prețul biletului este de 63 de lei la clasa a II-a și 91 de lei la clasa I.

Deși inaugurarea a fost marcată cu optimism, incidentul a stârnit îngrijorare în rândul călătorilor, iar autoritățile au promis că vor lua măsurile necesare pentru a asigura funcționarea corespunzătoare a trenurilor electrice achiziționate.

 Reacția companiei Alstom

Reprezentanții companiei Alstom au precizat că trenul nu este defect, dar au decis să fie retras pentru verificări.

După finalizarea cu succes a cursei inaugurale, la decuplarea trenului de la locomotiva de manevră au apărut mesaje de eroare cu privire la unele funcţii, pe computerul de bord. Trenul este complet funcţional, dar, dată fiind prioritatea acordată de Alstom siguranţei pasagerilor mai presus de orice, am decis să ţinem trenul în depou, pentru a efectua activităţi suplimentare în vederea confirmării funcţionalităţilor şi siguranţei”, au menţionat aceştia, într-o poziţie trimisă AGERPRES.

Foto: Adevărul

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

România se află pe locul 14 în topul înmatriculărilor de mașini noi din Uniunea Europeană

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Alstom | București | Ploiești

Ultimele articole