Prințul Harry recunoaște că s-a drogat: „Am putut să văd o altă lume”

de | 06.01.2023 15:46 | După subiect, Lifestyle, Știri

Prințul Harry recunoaște că s-a drogat: „Am putut să văd o altă lume”

Prințul Harry, fiul cel mic al regelui Charles al III-lea, a făcut o serie de noi dezvăluiri în cartea sa de memorii „Spare”.

Potrivit unor fragmente din cartea care a ajuns în posesia jurnaliștilor de la postul britanic Sky News, prințul recunoaște că a consumat cocaină și ciuperci „magice”, atât pentru a se distra, dar și în scop terapeutic.

Harry a povestit că fiind sub influența substanțelor, a putut să vadă că există „altă lume în care ceața roșie nu există” și că ar fi reușit să scape și să „redefinească” realitatea. Însă, cocaina nu i s-a părut foarte distractivă și recunoaște că s-a drogat pentru a scăpa de trauma provocată de moartea mamei sale, prințesa Diana.

Sigur, am luat cocaină atunci. La cineva acasă, într-un weekend de vânătoare, mi s-a oferit o linie, iar de atunci am consumat mai multă.

N-a fost foarte distractiv și nu m-a făcut să mă simt din cale afară de fericit cum părea că li se întâmpla altora, dar m-a făcut să mă simt diferit, iar acesta era obiectivul meu major. Să simt. Să fiu diferit.

Eram un băiat de 17 ani, dornic să încerce aproape tot ce ar putea schimba ordinea prestabilită. Cel puțin asta încercam să mă conving singur”, a mărturisit Harry.

Harry susține că ancheta asupra morții prințesei Diana a fost mușamalizată

Prințul Harry susține că el și fratele său, prințul William, au fost descurajați să ceară o altă anchetă în privința morții mamei lor.

De asemenea, acesta nu este convins că investigația oficială s-a desfășurat corect, pomenind de „corupție” și „mușamalizări la ordinea zilei”.

carte print harryi - Prințul Harry recunoaște că s-a drogat: „Am putut să văd o altă lume”

Volumul biografic al prințului a fost scos din greșeală la vânzare în Spania, înainte cu 5 zile de lansarea oficială. Cartea a fost retrasă de pe rafturi, însă Sky News a reușit să intre în posesia unui exemplar și a publicat câteva fragmente.

De atunci, mărturisirile prințului Harry țin primele pagini ale ziarelor din întreaga lume.

Foto Observatornews.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Ronaldo și Georgina Rodriguez ar fi ajuns la despărțire

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: