În ultima ședință de Guvern din acest an a fost aprobată Hotărârea care va reglementa programul de susținere a producției de tomate în spații protejate în primăvara anului 2023. Cuantumul ajutorului de minimis va fi în valoare de 3.000 euro/1000 mp/beneficiar.
Cererile se vor depune până cel târziu la data de 1 aprilie 2023. Valorificarea producției se va face până la data de 30 iunie 2023, inclusive, anunță Ministerul Agriculturii. Ultima zi de depunere a documentelor justificative (copia rapoartelor fiscale de închidere zilnică/factura/fila/filele din carnetul de comercializare), este 14 iulie 2023 inclusiv.
”Chiar dacă suntem în perioada sărbătorilor de iarnă, legumicultorii se află în plin proces de pregătire a producerii răsadurilor pentru înființarea culturilor în spații protejate, prioritare fiind tomatele pentru ciclul I de producție. Venim în sprijinul fermierilor cu adoptarea din timp a Programului Tomata 2023 pentru a da predictibilitate tuturor celor care activează în acest sector al producerii de tomate în spații protejate, sau chiar celor care vor să acceseze pentru prima dată acest program. Dacă ne uităm în anii anteriori, vedem că acest program necesar și foarte apreciat de legumicultori, a fost lansat la data de 1 aprilie în anul 2020, în data de 18 iunie în anul 2021 și la 3 februarie în anul 2022. Orice alt comentariu este de prisos”, a declarat ministrul Petre DAEA, potrivit sursei citate.
Ca element de noutate, pentru simplificarea aplicării programului, se va efectua o singură verificare, după notificările transmise de către potențialii beneficiari cu cel puțin 10 zile înainte de recoltare, care va viza identificarea suprafeței înființate, precum și evaluarea producției de tomate înainte de recoltare. Schema de ajutor de minimis se aplică pe întreg teritoriul României în anul 2023, pentru susținerea producției de tomate în spații protejate, cultivate în Ciclul I de producție.
Foto descriptiv. Sursă foto: ziarul-mara.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Medicamente compensate cu 90% pentru pensionarii cu venituri de până în 1.608 lei!