Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat, în perioada 27 – 31 octombrie 2025, o amplă acțiune de control la nivel național, vizând peste 1.300 de operatori economici. Scopul verificărilor a fost monitorizarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind protecția consumatorilor și siguranța produselor aflate pe piață.
În urma controalelor, comisarii ANPC au constatat numeroase nereguli și au aplicat 877 de amenzi contravenționale, în valoare totală de peste 4,54 milioane de lei. De asemenea, au fost emise 614 avertismente și s-a dispus oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme, în valoare de peste 171.000 de lei. Alte produse, în valoare de peste 300.000 de lei, au fost oprite temporar de la vânzare până la remedierea deficiențelor. Totodată, 14 operatori economici au fost nevoiți să își suspende activitatea până la remedierea problemelor constatate.
Printre principalele abateri identificate se numără comercializarea de produse alimentare cu termenul de valabilitate expirat, lipsa informării corecte privind data limită de consum și condițiile de păstrare, dar și deficiențe grave în etichetare, precum absența traducerilor în limba română sau lipsa afișării prețurilor. În unele cazuri, inspectorii au descoperit preparate din carne nesigure, rezultate din nerespectarea condițiilor post-desigilare stabilite de producător.
Alte nereguli au fost lipsa autorizațiilor de funcționare și comercializarea de produse fără afișarea prețului unitar, concomitent cu prețul pe bucată, fapt care încalcă dreptul consumatorilor la o informare completă și transparentă.
Sursă foto: Facebook ANPC
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Pitești: Se oprește apa în cartierul Banat, pe 3 și 4 noiembrie






 

 
 
 
 
 
 
 
 





