Cu emoții, zâmbete și speranțe, aproape 6.000 de copii și tineri din Mioveni au început astăzi noul an școlar. Startul a fost marcat de surprize pentru cei mai mici, de școli în modernizare și de urările autorităților locale, care au fost alături de elevi, profesori și părinți în prima zi de școală.
Astăzi, aproximativ 6.000 de copii și tineri din Mioveni au pășit cu emoție și speranță în noul an școlar, potrivit informării celor din administrația locală. În Mioveni, festivități la deschiderea noului an școlar au avut loc la Școala Gimnazială ”Liviu Rebreanu”, în alte unități în schimb cadrele didactice nu au mai organizat festivități, ci s-au alăturat boicotului demarat la nivel național. Asta în semn de protest față de măsurile de austeritate și lipsa reformelor reale în sistemul educațional.
Elevii din clasele pregătitoare au primit și o surpriză de început de drum: 366 de ghiozdane oferite prin programul „Primul Ghiozdan”, derulat de Consiliul Local Mioveni.
Situația centralizată a elevilor și preșcolarilor înscriși:
- Școala Gimnazială „Liviu Rebreanu” – 1.176 elevi;
- Școala Gimnazială „George Topârceanu” – 1.008 elevi, din care fac parte și structurile: Școala Gimnazială nr. 1 Mioveni – 136 elevi și clasele afiliate din cadrul Penitenciarului Mioveni – 23 cursanți;
- Liceul Teoretic „Iulia Zamfirescu” – 1.642 elevi;
- Liceul Tehnologic Construcții de Mașini Mioveni – 810 elevi;
- La nivel preșcolar și antepreșcolar:
- Grădinița cu Program Prelungit „Florile Soarelui” – 270 preșcolari;
- Creșa „Universul Copiilor” – 256 antepreșcolari;
- Grădinița cu Program Prelungit „Campionii” – 405 preșcolari;
- Grădinița cu Program Prelungit „Tic-Pitic” – 323 preșcolari.
Reamintim că două unități de învățământ importante din oraș – Școala Gimnazială „Liviu Rebreanu” și Școala Gimnazială „George Topârceanu” – se află în plin proces de reabilitare, în cadrul proiectului „Îmbunătățirea eficienței energetice a instituțiilor publice din orașul Mioveni”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta 10, Fondul Local.
La Școala „Liviu Rebreanu”, corpul B a fost finalizat, iar elevii învață începând de azi în sălile de clasă modernizate. În perioada următoare vor începe lucrările și la corpul A.
La Școala „George Topârceanu”, lucrările sunt într-un stadiu avansat și se estimează că, în cel mult o lună, vor fi finalizate, astfel încât elevii relocați temporar la Colibași să se întoarcă într-o clădire modernă, eficientă energetic și adaptată standardelor actuale de confort.
Autoritățile locale au fost prezente la festivitățile de deschidere de la Școala Gimnazială „Liviu Rebreanu”, Școala Gimnazială „George Topârceanu” și Liceul Tehnologic Construcții de Mașini Mioveni, unde le-au transmis elevilor, profesorilor și părinților urări de succes, sănătate și împliniri în noul an școlar.
Sursă foto: FB Primăria Orașului Mioveni.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Fără apă la Pitești pe 9 septembrie: zone și instituții afectate