Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Ce ne așteaptă în minivacanța de 1 Mai
Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza meteo pentru perioada 29 aprilie – 26 mai 2025. Veste bună pentru români: revine atmosfera de primăvară! Iar cum minivacanța de 1 Mai se apropie cu pași repezi, mulți se întreabă ce fel de vreme ne va însoți în următoarele zile.
Vremea în săptămâna 29 aprilie – 5 mai
Prima săptămână din interval vine cu vreme frumoasă în aproape toată țara. Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obișnuite pentru această perioadă, iar ploile vor lipsi.
Potrivit ANM, cel mai cald va fi în vestul țării și la munte.
În ceea ce privește regimul pluviometric, acesta va fi deficitar la nivelul întregii țări, dar mai ales în zonele montane.
Așadar, minivacanța de 1 Mai vine cu vreme bună, ideală pentru ieșiri în aer liber sau escapade la munte și mare. Temperaturile vor fi generoase, iar ploile rare, mai ales în primele zile ale lunii mai. Totuși, cei care își planifică activități în natură ar trebui să rămână atenți la prognozele zilnice actualizate.
Vremea în săptămâna 5 – 12 mai
Valorile termice vor continua să fie peste normalul perioadei, mai ales în sudul țării. Se vor înregistra ploi în vest, nord-vest, centru și la munte, cantitățile fiind în general excedentare. În restul teritoriului, precipitațiile vor fi apropiate de media normală.
Vremea în săptămâna 12 – 19 mai
Temperaturile vor reveni la normalul perioadei, iar ploile vor continua în cea mai mare parte a țării, cu un regim pluviometric ușor excedentar. Zonele montane vor fi cele mai afectate de instabilitatea atmosferică.
Vremea în săptămâna 19 – 26 mai
Mediile termice se vor încadra în valorile obișnuite pentru această perioadă. În nord-vest se așteaptă precipitații ușor deficitare, în timp ce restul țării va avea un regim pluviometric apropiat de normal.
Foto descriptiv/ arhivă
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Accident la ieșirea de pe Autostrada A1! A intrat cu mașina în parapet