Ce program are serviciul de call center? Magazinele PPC Energie din Pitești vor fi închise de Crăciun

de | 21.12.2023 10:48 | Administrație, Județean

Magazinele PPC Energie (companie parte a grupului PPC, denumită anterior Enel Energie) din Alexandria, Craiova, Pitești și Slatina vor fi închise în perioada 25-26 decembrie 2023, zile libere legale. Serviciul de call center va fi disponibil în acest interval numai pentru informații în sistem automat precum transmiterea indexului, detalii despre factură și sold.

În celelalte zile, magazinele PPC Energie vor funcţiona după programul obişnuit. Cea mai mare parte a operațiunilor pot fi realizate prin canale digitale și nu necesită deplasarea în magazinele PPC Energie. De aceea, PPC Energie recomandă clienților să folosească în continuare opțiunile digitale de comunicare, de primire și de plată a facturii, precum și contractarea online. Astfel, clienții au la dispoziție două variante simple pentru a primi factura electronică, imediat ce a fost emisă: pe mail sau prin sms, sau pot opta pentru descărcarea copiei facturii de aici.

Unde puteți trimite indexul?

Pentru a trimite indexul pentru electricitatea consumată, pe lângă secțiunea Index din cadrul aplicației MyEnel, clienții pot apela (în timpul perioadei de telecitire specificată pe factură) numărul de telefon gratuit  0800.07.08.09 sau numărul cu tarif normal 021.9977.

Pentru a trimite indexul pentru consumul de gaz, clienții pot suna la numărul gratuit 0800.07.07.01, tasta 1, sau la numărul cu tarif normal 021.9977, în cazul în care distribuitorul lor este Delgaz Grid, Distrigaz Sud Rețele, Gaz Est, Gazmir , Premier Energy sau  Progaz P&D   (între 22 și 26 ale fiecărei luni). De asemenea, indexul pentru consumul de gaze naturale poate fi transmis și prin aplicația My Enel, dacă distribuitorul este una  dintre cele  șase companii menționate mai sus.

Numere utile

Pentru a intra în contact cu un consultant PPC Energie Muntenia sau PPC Energie, clienții pot utiliza următoarele numere de telefon: 021.9977 (cu tarif normal, apelabil din România) sau 0040.372.436.436 (număr apelabil din străinătate), în timpul programului, respectiv L-V: 8:00 – 20:00. La aceste numere pot fi aflate informații despre facturi și sold, despre contract, pot fi activate servicii precum factura electronică și altele.

Mai mult, clienții pot alege să utilizeze aplicația MyEnel. Prin intermediul acesteia, clienții pot primi și plăti facturile de energie electrică sau gaze naturale, își pot înregistra indexul sau verifica balanța de plată. De asemenea, în aplicație sunt disponibile ofertele comerciale, astfel că atât clienții existenți, cât și cei potențiali au posibilitatea de a transmite online solicitări de încheiere a unui contract de furnizare de energie electrică sau de gaze naturale. În cazul în care clienții doresc în continuare să efectueze plata în numerar, o pot face la automatele de plată de tip self-pay, amplasate în magazine PPC Energie din București și zece județe (Arad, Caraș-Severin, Călărași, Constanța, Giurgiu, Hunedoara, Ialomița, Ilfov, Timiș și Tulcea), precum și în rețelele de magazine Profi, Auchan, Mega Image, Carrefour, Kaufland și în alte magazine alimentare. Alte variante pentru achitarea facturii mai sunt: ATM–uri (bancomate), debit direct, internet sau transfer bancar. Detalii despre partenerii bancari și comerciali ai PPC Energie Muntenia și PPC Energie se regăsesc pe factura de energie electrică, precum și aici.

Sursă foto: PPC Energie.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Piața Dacia din Mioveni, program special de Crăciun

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Ultimele articole