”Aveți încredere în puterea voastră pentru a putea contribui la construirea poveștii de succes a României generației voastre!”, acestea au fost cuvintele de încurajare ale ministrului Stefan Radu Oprea pentru tinerii care au participat la Programul de internship al Guvernului României și care au lucrat alături de angajații Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) în această vară, potrivit informării publicate.
În cadrul întâlnirii informale cu tinerii interni au fost discutate oportunități privind dezvoltarea carierei acestora, dialogul s-a axat apoi pe experiența dobândită de ei în aceste săptămâni la MEAT, cele mai interesante dezbateri fiind cele legate de asemănările și deosebirile dintre managementul în sistemul public și cel din sistemul privat.
150 de stagiari
Studenților și masteranzilor cu diferite specializări (politehnică, drept sau marketing) care s-au arătat interesați de o carieră în administrație li s-a reamintit că este extrem de important să nu uite că cei care încep un astfel de drum trebuie să fie orientați către nevoile beneficiarului final al muncii lor, cetățeanul. Cu toții au fost încurajați să intre în administrația publică, care, chiar dacă prezintă un set de provocări aparte, aduce cu sine satisfacția unui job prin care poți produce schimbarea în bine a societății, ministrul Oprea susținând că un suflu de tineri profesioniști angajați în sistemul public este esențial pentru dezvoltarea României.
Programul Oficial de Internship al Guvernului României ediția 2023 a avut loc în perioada 3 iulie – 31 august 2023, 150 de stagiari având șansa de a activa în instituțiile administrației publice centrale. Programul Oficial de Internship facilitează cunoașterea de către stagiari a specificului activității Guvernului României, prin intermediul unor experiențe de lucru în cadrul ministerelor și instituțiilor publice ale administrației publice centrale participante, cu scopul de a le dezvolta abilitățile practice și competențele profesionale. De asemenea, potrivit sursei citate, în acest weekend internii de la MEAT vor povesti, într-un clip realizat de ei, cum au fost cele două luni în cadrul administrației publice centrale.
Sursă foto: Facebook MEAT.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
ITM Argeș desfășoară ample acțiuni de control la staţiile GPL din judeţ!