Industria auto traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimul deceniu, marcată de scăderi consecutive ale vânzărilor de autoturisme noi, incertitudine economică, modificări legislative imprevizibile și creșterea costurilor de operare. Pe acest fundal tensionat, relansarea Programului Rabla Clasic și Rabla Plus pentru anul 2025 vine ca o gură de oxigen atât pentru dealerii auto, cât și pentru clienții aflați în căutarea unor soluții de înnoire a parcului auto.
Pentru dealerii auto, lansarea programului este așteptată cu interes, mai ales în contextul scăderii apetitului pentru achiziții de vehicule noi, determinat de instabilitatea economică și de reticența consumatorilor față de investițiile pe termen lung.
Una dintre cele mai importante noutăți din acest an este simplificarea procedurilor birocratice, beneficiarii putându-se ocupa personal de depunerea dosarelor. Acest aspect este esențial pentru dinamizarea înmatriculărilor de vehicule noi, într-un moment în care piața auto se confruntă cu un ritm lent al vânzărilor și cu o presiune crescută asupra costurilor de stocare.
Mai mult, sprijinul financiar acordat prin Rabla Clasic poate ajunge până la 7.000 de lei pentru achiziția unei mașini noi, în timp ce Rabla Plus oferă eco-bonusuri substanțiale pentru vehiculele electrice sau hibrid plug-in. Astfel, pentru un vehicul 100% electric, beneficiul financiar poate urca până la 25.500 lei, ceea ce contribuie decisiv la accesibilizarea acestui segment pentru o parte mai largă a populației.
Programul Rabla 2025 a debutat oficial pe 19 mai, iar românii interesați de achiziționarea unei mașini prin acest program pot consulta lista dealerilor autorizați pe site-ul AFM. Despre cum este întâmpinat acest program pe piața dealerilor auto din Argeș am discutat cu câțiva dintre cei mai importanți jucători din industria de profil argeșeană.
Liviu Licaciu, Autopalermo: Programul Rabla produce șocuri în piață
Liviu Licaciu, reprezentant Autopalermo, declară că Programul Rabla este unul util, însă anumite termene impuse prin regulament nu sunt deloc de ajutor dealerilor, care ajung cu stocuri și curțile pline de autovehicule.
Acest program Rabla produce șocuri în piață de fiecare dată. Guvernul României stă foarte bine la nivel de promisiune, dar mai greu cu realizările. De 3 luni de zile, programul se tot amână. Regulamentul pe care îl avem acum impune termene foarte stricte și scurte pentru dealeri și pentru clienți. Avem 90 de zile pentru livrarea mașinii din momentul în care clientul aplică, iar asta ne forțează să facă stocuri, pentru a avea disponibilitate. Întârzierea programului genează costuri de finanțare a stocului pe care la nu știu câți dealeri le mai pot susține. Există probleme în producție, nu de o lună, ci nu de un an. Nu avem certitudinea că – în clipa în care lansăm în fabricație un produs – cele 90 de zile sunt suficiente pentru a fi livrat către client, așa că dealerii au lansat în fabricație produse și toți avem curțile pline. La această oră, e anunțat un termen de începere a programului doar pentru entitățile juridice. Pentru UAT-uri și persoane fizice nu avem termene. Suntem într-o așteptare continuă și nu știm când o să începem să scoatem banii din stocuri”, a explicat Liviu Licaciu.
În opinia domniei sale, programul este bun, însă incertitudinea legată de termene produce agitație. În lunile în care programul Rabla este disponibil, cresc vânzările, dar trebuie luate în calcul și costurile acumulate până la acel moment, rambursările de la Fondul de Mediu fiind întârziate. Legat de simplificarea procedurii birocratice, Liviu Licaciu atrage atenția că ar putea conduce și la refuzarea unor dosare din motive de formă, nu de fond.
Neagoe Pompiliu, Daperom: “Vor fi luni cu vânzări record”
Încă nu știm când va debuta pentru persoane fizice și UAT-uri. Programul este întâmpinat cu mare entuziasm și îl așteptăm, dar nu mai începe, tot se întârzie data debutului. Interesul este foarte mare, dovadă că avem numeroase comenzi în așteptare. Și oamenii așteaptă, și noi așteptăm: avem mașinile în curte, urmează livrări, vrem să finalizăm. Fiind primul an în care clienții se înscriu singuri, această modificare Ar trebui să influențeze pozitiv procesul, pentru că fiecare își administrează înscrierea și are informațiile necesare. În etapa a doua urmează să își aleagă producătorul de la care vrea să achiziționeze autoturismul. La noi, la Dacia, este o perioadă de stagnare, tocmai datorită faptului că nu a debutat acest program și nu pot fi evidențiate aceste vânzări. Când va începe, vor crește volumele, vor fi luni cu vânzări record în luna următoare demarării programului”, a declarat, pentru publicația Ancheta, Neagoe Pompiliu – director vânzări Daperom.
Cristian Dolofan, Eurial Invest: “Rabla susține cererea și impulsionează reorientarea către vehicule mai eficiente și mai puțin poluante”
Cristian Dolofan, reprezentant Eurial Invest, a declarat că Programul Rabla este privit în continuare ca un instrument esențial de stimulare a vânzărilor, mai ales într-un județ cu tradiție în industria auto, cum este Argeșul. La nivelul rețelei Eurial Invest, se observă un interes crescut din partea clienților, mai ales în contextul economic actual, în care susținerea statului face diferența în decizia de achiziție. Rabla rămâne un catalizator important, nu doar pentru înnoirea parcului auto, ci și pentru menținerea unei dinamici comerciale sustenabile pentru dealeri.
Simplificarea procedurilor este un pas major spre eficientizarea relației dintre client, dealer și stat. În trecut, birocrația excesivă genera întârzieri, frustrări și chiar pierderi de clienți. Acum, digitalizarea unor etape, reducerea termenelor de așteptare și eliminarea redundanței din procesul de aprobare contribuie semnificativ la fluidizarea tranzacțiilor. La nivelul Eurial Invest, observăm o reducere a timpului de procesare a dosarelor și o satisfacție mai mare în rândul clienților, ceea ce se reflectă direct în vânzări”, analizează domnia sa noutatea adusă de program în acest an.
Legat de influența pe care programul o are, Cristian Dolofan afirmă că piața auto s-a confruntat în ultimii ani cu provocări majore: criza semiconductorilor, inflația, incertitudinile legate de fiscalitate și tranziția către mobilitatea electrică. Rabla, în forma sa actualizată și mai bine calibrată, nu doar susține cererea, ci și impulsionează reorientarea către vehicule mai eficiente și mai puțin poluante. Programul aduce beneficii în lanț – de la dealer la service, de la angajat la bugetul local – contribuind astfel la revitalizarea întregului ecosistem auto.
Ruxandra Ioana, Delta Plus: “Cu siguranță, programul Rabla va aduce niște vânzări în plus”
Există un foarte mare interes pentru programul Rabla. Din păcate, a fost amânat de foarte multe ori, am avut foarte multe date de lansare care s-au tot decalat. Atât clienții, cât și noi așteaptăm în continuare mai multe informații de la AFM. Noutatea birocratică din acest an aduce și avantaje, și dezavantaje. Faptul că un client ar putea să se înscrie singur ar putea să îi faciliteze aplicația, dar trebuie să ținem cont că acest client trebuie să știe să folosească programul și să aibă o conexiune bună la internet. Cumva, persoanele peste o anumită vârstă sau persoanele care nu lucrează cu un calculator în fiecare zi, sunt dezavantajate. Unii au apelat la cunoștințe sau rude, pentru alți clienți există și consultanți. Și noi, dealerii, îi putem ajuta, dar evident că nu se pot introduce toate dosarele. În acest moment, piața este rezervată, ținând cont de contextul geopolitic din ultimele luni. Cu siguranță, programul Rabla va aduce niște vânzări în plus. Cu toții știm că avem câteva sute de persoane care așteaptă lansarea programului pentru a achiziționa mașinile”, ne-a declarat la rândul domniei sale Ruxandra Ioana Petermont, reprezentant Delta Plus.
Sursă foto: ediția tipărită
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Când începe programul Rabla Auto 2025 pentru persoanele fizice