Progresul lucrărilor de pe Valea Oltului a ajuns la aproape 60%

de | 25.07.2024 20:37 | Lifestyle, Național

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat în această seară, că, la 17 zile de la începerea lucrărilor de defrişare de pe Valea Oltului stadiul fizic a ajuns la aproape 60%.

Drumul principal de acces pe versant a fost finalizat în totalitate, iar în prezent se fac defrișări și se amenajează ramificațiile drumurilor de acces în zonele în care se vor realiza foraje.

A fost reluat traficul pe sectorul de drum Boița – Lazaret începând cu ora 20:00, conform programului!
Antreprenorul a ajuns la un stadiu fizic de aproape 60% și lucrează astăzi la defrișări și la amenajarea ramificațiilor drumurilor de acces la toate zonele în care se vor realiza forajele.
Ca urmare a operațiunilor de defrișare în care sunt implicate și utilaje grele, se menține în continuare ridicat riscul de cădere pe carosabil a arborilor, rocilor și maselor de pământ pe timpul zilei”, transmit reprezentanții CNAIR
Potrivit CNAIR, în zonele în care există pericolul căderii de pe versant a unor anrocamente, arbori sau rădăcini de copaci pe partea carosabilă, antreprenorul a montat parapete din beton, iar în cazul în care, pe timpul nopții, vor apărea situații de risc traficul rutier se va închide, iar echipele antreprenorului vor interveni de urgență.
Reamintim că, până pe 9 august, circulația rutieră pe DN7 pe Valea Oltului, între localitățile Boița și Lazaret, este închisă complet pe timpul zilei.

Motivul pentru care s-a luat această măsură este că trebuie tăiați peste 20.000 de arbori de pe traseul viitoarei autostrăzi Sibiu-Pitești, iar din cauza terenului abrupt există pericolul ca bucăți mari de pământ, pietre și inclusiv copaci să ajungă pe autovehiculele în mers.

Mașinile nu pot circula în intervalul 6.00 – 20.00, cât timp constructorul secțiunii 2 din A1 Sibiu – Pitești face defrișări pe versant pentru proiectarea și execuția autostrăzii.

Astfel, în intervalul menționat, traficul rutier se va desfășura pe rute ocolitoare.

Rutele ocolitoare le găsești AICI.

Circulația riveranilor este permisă în intervalele orare 7.30 – 8.00 și 16.30 – 17.00.

Sursă foto: Captură video Facebook CNAIR

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Se închide temporar circulația pe autostrada A2, în weekend

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Pitești | Sibiu | Valea Oltului