Ministerul Mediului anunță că 118 proiecte au fost declarate eligibile în cadrul apelului pentru extinderea sistemelor de apă și canalizare în aglomerări mai mari de 2.000 de locuitori echivalenți, prin PNRR. Pe lista proiectelor acceptate trei sunt din Argeș.
Aceste proiecte aflate pe lista intermediară au obținut peste 70 de puncte în urma evaluării cererilor de finanțare în cadrul apelului de proiecte aferent Investiției 1. Extinderea sistemelor de apă și canalizare în aglomerări mai mari de 2.000 de locuitori echivalenți, prioritizate prin Planul accelerat de conformare cu directivele europene. Obiectivul general are în prim-plan creșterea gradului de acces al populației la serviciul public de apă și canalizare.
Bârla, Lerești și Mioveni
Valoarea totală a proiectelor eligibile aflate pe lista intermediară este de peste 1,8 miliarde lei. ”Investiția face parte din Componenta Managementul Apei, din Planul Național de Redresare și Reziliență. Finantarea acestor proiecte cuprinse în lista intermediară va contribui la atingerea Țintei intermediare nr. 5 care vizează cel puțin 319 km de rețele de distribuție a apei ce vor fi construite și operaționalizate în localități aflate în aglomerările prioritizate prin Planul accelerat de conformare cu directivele europene și în conformitate cu modificările aduse Legii nr. 241/2006, respectiv a Țintei intermediare nr. 7. Această țintă vizează cel puțin 239 km de rețele de canalizare ce vor fi construite și operaționalizate în aglomerări mai mari de 2 000 de locuitori echivalenți, cu termen de realizare trimestrul 3 2024”, se arată în informarea publicată de MInisterul Mediului. Lista finală a tuturor proiectelor evaluate în cadrul apelului menționat este estimată pentru luna februarie a acestui an, potrivit sursei citate. Totodată lista acestor proiecte poate fi consultată aici.
Pe listă se află următoarele proiecte din Argeș, declarate eligibile: administrația locală din Bârla, cu un proiect a cărui valoare eligibilă este de 16.179.481,22 lei; comuna Lerești – 2.167.651,44 lei; Mioveni – 2.275.133,36 lei.
Sursă foto: Facebook Ministerul Mediului.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: