Proiectul, adoptat. S-a decis înființarea Institutul Național de Pregătire și Perfecționare a Executorilor Judecătorești

de | 21.02.2024 10:46 | Administrație, Importante, Național

Marți, Camera Deputaților a adoptat, în calitate de Cameră decizională, Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.188/2000 privind executorii judecătorești, inițiativa Ministerului Justiției. Una dintre reglementări vizează înființarea, în cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, a Institutului Național de Pregătire și Perfecționare a Executorilor Judecătorești.

Actul normativ are ca obiectiv perfecționarea cadrului legal privind organizarea profesiei și ținând seama, în primul rând, de rolul și locul executorului judecătoresc în sistemul judiciar.

Potrivit informării Ministerului Justiției, principalele aspecte reglementate sunt:

  • Modificarea dispozițiilor referitoare la condițiile privind numirea în funcția de executor judecătoresc, acestea fiind menite să asigure calitatea procedurilor de recrutare și selecție a membrilor profesiei precum și conformitatea acestora cu legislația Uniunii Europene;
  • Înființarea, în cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, a Institutului Național de Pregătire și Perfecționare a Executorilor Judecătorești, entitate de interes public, cu personalitate juridică care asigură perfecționarea activității de executare silită, pregătirea profesională inițială și, după caz, continuă a executorilor judecătorești stagiari și a executorilor judecătorești;
  • Modificarea dispozițiilor referitoare la suspendarea și încetarea funcției de executor judecătoresc, fiind lărgită aria situațiilor în care ministrul justiției poate dispune aceste măsuri;
  • După modelul de reglementare a altor profesii juridice, în rândul modificărilor de nivel organizatoric se înscriu și cele aduse organizării și funcționării organelor reprezentative ale profesiei;
  • Sistematizarea dispozițiilor privind registrele care se înființează și funcționează la nivelul Uniunii, în scopul instituirii unor proceduri transparente;
  • Modificarea dispozițiilor privind atribuțiile executorilor judecătorești, drepturile, obligațiile, precum și incompatibilitățile acestora;
  • Consolidarea instituției răspunderii disciplinare, fiind modificate substanțial prevederile privind răspunderea și controlul activității executorilor judecătorești.

Sursă foto: Facebook Ministerul Justiției.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Proiectul Centralizatorului, în consultare publică. Au fost introduse noi programe de studii universitare de licență

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Camera Deputaților | Ministerul Justiţiei | Ministrul Justiției

Ultimele articole