anchetaonline.ro

Propunere USR privind bugetarea participativă la Pitești!

de | 19.02.2026 07:42 | Administrație, Din ediția tipărită, Pitești, Politic

Fostul viceprimar al Piteștiului, Mihai Mihăilescu, a vorbit, în ultima conferință de presă a partidului pe care îl reprezintă, despre proiectul de lege inițiat de USR privind reglementarea jocurilor de noroc la nivel local. Proiectul prevede autorizații de funcționare pentru sălile de jocuri de noroc, emise anual de către administrația locală, care va decide, în egală măsură, și locațiile în care pot fi amplasate aceste săli. Fostul vice spune că în Pitești ar trebui inventariate toate activitățile de gen și apoi centralizate sub forma unei hărți, urmând ca administrația să decidă, împreună cu cetățenii, în ce condiții vor mai fi autorizați operatorii de jocuri de noroc.

Sursă foto: screenshot video FB Mihai Mihailescu

Mihai Mihăilescu a anunțat, de asemenea, că dorește să inițieze un proiect de hotărâre, alături de colegii săi de partid, în care să fie implicați elevii din liceele piteștene. S-a inspirat de la Timișoara, unde anul trecut au avut proiecte de bugetare participativă pentru licee.

„La Timișoara, pentru fiecare liceu care a dorit să se înscrie în program, a fost alocată o sumă de 50.000 de lei, cu două condiții: să se implice efectiv și să depună minimum 3 proiecte fiecare liceu. Elevii se organizează pe echipe, propun câte un proiect și se trece la votul lor, primind finanțare. Proiectele au fost mai multe: laboratoare de informatică, cluburi de robotică, spații verzi, săli de lectură. Au avut un succes nesperat. Asta ne dorim să facem și în liceele din Pitești. Sper să primim sprijin și în Consiliul Local cu proiectul de hotărâre pe care îl vom depune, să fie votat, astfel încât din septembrie să începem să-l implementăm.”, a spus Mihai Mihăilescu.

Material realizat de Monica Sandu.

Sursă foto: screenshot video FB Mihai Mihailescu

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Narcis Mircescu: „Guvernul face un prim pas corect pentru antreprenori!”

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Mihai Mihăilescu | Primăria Municipiului Pitești | Uniunea Salvați România | USR

Ultimele articole