anchetaonline.ro

Protest în fața Guvernului: Profesorii au ieșit în stradă și amenință cu grevă generală!

de | 04.02.2026 13:35 | Administrație, Național

Profesorii din cadrul S.I.P.A. „Muntenia” participă astăzi, 4 februarie 2026, la protestul organizat în fața Guvernului României, alături de cadre didactice din întreaga țară. Acțiunea este susținută de cele trei mari federații sindicale din educație. Vă reamintim că premierul Ilie Bolojan a preluat interimar funcția de ministru al Educației, după demisia lui Daniel David.

Sursă foto: grupul de Facebook SIPA Muntenia

Potrivit Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, ai Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” şi ai Federaţiei Naţionale Sindicale „Alma Mater”, protestul a fost anunțat a se desfășura în intervalul orar 11:30 – 14:00, fiind aşteptate să participe aproximativ 2.000 de persoane.

Sindicaliștii reclamă măsurile adoptate de Executiv pentru reducerea deficitului bugetar, despre care spun că afectează direct salarizarea, condițiile de muncă și statutul profesorilor. Un alt punct sensibil este creșterea normei didactice. Totodată, supraaglomerarea claselor, reducerea timpului acordat fiecărui elev și pierderea posturilor sunt alte câteva dintre efectele semnalate. Profesorii atrag atenția că, în multe cazuri, sunt obligați să își completeze catedrele din discipline apropiate sau să se deplaseze între mai multe școli, situație care afectează atât actul educațional, cât și stabilitatea personalului didactic. Profesorii spun că, la salariile actuale, sistemul nu mai este atractiv pentru tineri, iar educația riscă să plătească din nou prețul economiilor bugetare.

Sindicatele avertizează că, în lipsa unui dialog real cu autoritățile, protestele vor continua. Ba chiar se discută de o grevă de avertisment în perioada 16–26 martie, chiar în timpul simulărilor examenelor naționale, urmând ca, ulterior, să fie declanșată greva generală.

Sursă foto: grupul de Facebook SIPA Muntenia

”S.I.P.A. „Muntenia” protestează în fața Guvernului României, azi, 04.02.2026.”, se arată într-o postare publicată pe grupul de Facebook SIPA Muntenia, alături de câteva poze în care apare și Adrian Voica, liderul SIPA Muntenia.

Sursă foto: grupul de Facebook SIPA Muntenia

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Guvernul, sub presiune: miniștri și premierul, vizați de trei moțiuni în Senat

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole