Angajații din instanțele judecătorești din București au declanșat astăzi un protest spontan, ca reacție la Ordonanța de Urgență adoptată recent de Guvern, care limitează sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase la suma de 300 lei brut pe lună. Sindicatul Național al Grefei Judiciare Dicasterial susține că această măsură este nejustificată și nu ține cont de expertizele DSP și reglementările speciale din sistemul judiciar, precum și de condițiile reale de muncă ale personalului.
Potrivit sindicaliștilor, prin protestul de astăzi, angajații din instanțele bucureștene transmit:
- Refuzul categoric de a mai tolera tratamentul inechitabil și disprețul autorităților față
de condițiile reale de muncă; - Revolta față de decizii luate fără consultare, fără fundamentare și fără respect pentru
lege; - Semnalul clar că, fără măsuri corective urgente, întreg sistemul riscă să se blocheze.
Care sunt solicitările sindicaliștilor
Potrivit comunicatului transmis de Sindicatul Național al Grefei Judiciare Dicasterial, au mai multe solicitări, acestea fiind:
1. Abrogarea imediată a prevederii din OUG privind limitarea sporului pentru condiții vătămătoare, în ceea ce privește familia ocupațională „Justiție”;
2. Solicităm Ministrului Justiției, în mod expres, să ceară și să inițieze urgent demersuri concrete pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă în instanțe și parchete–cu atât mai necesare în contextul diminuării veniturilor prin tăierea sporurilor;
3. Invităm guvernanții să viziteze birourile și arhivele instanțelor și parchetelor, careau devenit veritabile bombe cu ceas: spații supraaglomerate, fără ventilație, cu risc biologic ridicat, ce pun viața salariaților în pericol zi de zi;
4. Cerem redeschiderea dialogului social real cu organizațiile sindicale, nu simulări formale, atunci când se adoptă acte normative care afectează direct mii de salariați din sistemul de justiție.
Sindicatul avertizează că, în lipsa unui răspuns prompt și rezonabil din partea Guvernului, salariații vor refuza să mai efectueze ore suplimentare. Această măsură va avea efecte imediate asupra activității instanțelor, precum:
- Întârzierea redactării și comunicării actelor procedurale;
- Creșterea termenelor procedurale;
- Amânări succesive ale cauzelor;
Estimăm o întârziere medie în actul de justiție între 4 și 8 luni, în funcție de volumul cauzelor și gradul de ocupare al instanței.
SNGJ Dicasterial avertizează că protestele de azi sunt doar începutul.
Dacă Guvernul persistă în ignorarea realității și în lipsa de dialog, valul de acțiuni sindicale va continua și se va extinde național, până la întreruperea activității în instanțe și parchete”.”, transmite sindicatul.
Sursă foto: Sindicatul Naţional al Grefei Judiciare Dicasterial
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Sporul pentru condiții vătămătoare, plafonat la 300 de lei brut