Doi puști de 16 și 18 ani au spart o mașină din Pitești și au furat bani, dar și documente!

de | 14.01.2024 17:32 | Eveniment, Știri

Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Pitești au continuat, în cursul zilei de 12 ianuarie, cercetările într-un dosar penal, înregistrat, inițial, cu autori necunoscuți, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, privind săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și complicitate la furt calificat, efectuarea de operațiuni bancare în mod fraudulos și acces ilegal la un sistem informatic.

În cauză, au fost reținuți doi tineri, de 18 ani, din județul Constanța, respectiv 16 ani, din județul Prahova.

Cei doi au spart o mașină din municipiul Pitești, în noaptea de 24 decembrie 2023, în jurul orei 02:30, de unde ar fi sustras, un portofel cu suma de 550 de lei, documente și carduri bancare.

Ulterior, aceștia au folosit unul dintre carduri pentru a plăti diverse bunuri în valoare de 150 de lei.

În cursul zilei de ieri, 12 ianuarie, după administrarea probatoriului, cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, ulterior fiind prezentați Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar
pentru 60 de zile.

Foto descriptiv.

Sursa renasterea.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Constanța | Pitești | Prahova

Ultimele articole