Vești bune pentru cei care nu au reușit să se înscrie în Programul Rabla Auto 2025.
Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) anunță lansarea unei noi sesiuni de înscrieri pentru persoanele fizice care doresc să achiziționeze un autovehicul nou prin Programul Rabla Auto 2025. Aceasta va fi disponibilă începând de mâine, 16 decembrie 2025, ora 10:00, și va continua până pe 31 decembrie 2025, ora 23:59, sau până la epuizarea fondurilor disponibile.
Potrivit AFM, bugetul alocat noii etape de înscrieri provine din dosarele respinse, precum și din sumele rezervate pentru care nu au fost parcurși toți pașii procedurali prevăzuți în ghidul de finanțare,după cum urmează: 22.264.000 lei pentru achiziția de autovehicule noi cu motorizare termică și 14.510.000 lei pentru achiziția de autovehicule electrice noi.
- 18.500 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen;
- 15.000 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou plugin hibrid sau a unei motociclete electrice;
- 12.000 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid;
- 10.000 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie termică (cu ardere internă, inclusiv motorizare GPL/GNC) sau a unei motociclete.
La finalizarea procesului de înscriere, aplicația generează automat un număr de înregistrare și rezervă valoarea ecotichetelor solicitate, în limita bugetului disponibil. Ulterior, în termen de 10 zile de la obținerea numărului de înregistrare, solicitantul trebuie să completeze seria de șasiu a autovehiculului uzat și să încarce în aplicație toate documentele prevăzute în ghidul de finanțare. De asemenea, în aceeași perioadă, solicitantul trebuie să selecteze un producător validat prin intermediul aplicației.
Informații detaliate privind înscrierea în program și documentele necesare sunt disponibile pe site-ul oficial al instituției: https://www.afm.ro/rabla_auto_pf_ghid_finantare.php.
Sursă foto: AFM
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Vandalism la Filarmonica Pitești! Din 2026, regulile se schimbă radical!












