Radu Perianu, candidatul PNL la Consiliul Județean Argeș critică administrația județeană și aduce un exemplu concret de administrație care a investit în sistemul de sănătate, cea din Giurgiu. În acest sens, Radu Perianu explică că CJ Giurgiu a accesat fonduri europene cu ajutorul cărora va face un spital nou-nouț.
”Ion Mînzînă și PSD eșuează în fiecare zi. Și-au bătut joc de sistemul medical din Argeș. În tot acest timp, va fi construit un spital județean nou! Nu în Argeș, ci la Giurgiu. Practic, la o aruncătură de băț de noi, Consiliul Județean Giurgiu a accesat fonduri europene cu ajutorul cărora va face un spital nou-nouț. E doar o dovadă că se poate! Dar, nu la noi!
La Conferința Regională TNL care a avut loc sâmbătă la Pitești, vicepreședinta Consiliului Județean Giurgiu, Elisabeta Mihalcea, a spus cum a reușit conducerea liberală să obțină bani pentru a construi un spital în județ. La Giurgiu! Nu în Ardeal, nu în Elveția, nu în altă parte, ci în apropiere de Argeș.
47 de milioane de euro este valoarea investiției într-un spital cu Unitate de Primiri Urgențe, dar și secții de Oncologie și Neurologie.
Noi, PNL, venim cu un plan de dezvoltare: PitestiTechCity. Iar reprezentanții Consiliului Județean Argeș, în loc să preia modelul de la Giurgiu sau de la Cluj, în loc să încerce să ridice spitale și să susțină singurul proiect credibil, concret, viabil, pentru ca județul să dea înainte, se limitează la a spune că este o utopie.
Între timp, vom privi cu invidie și dorință să fie și la noi ca la Giurgiu sau Cluj!”, precizează Radu Perianu, potrivit informării remise presei.
Sursă foto și video: PNL Argeș.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Radu Perianu este susținut cu fermitate de liderii PNL Argeș din mediul urban