Șapte persoane au murit în urma incendiului care a izbucnit chiar în a doua zi de Crăciun la Ferma Dacilor, din Tohani. La pensiunea făcută scrum se aflau se aflau 26 de persoane care participaseră la o petrecere cu o seară înainte. Cei mai mulți erau rude și prieteni de familie ai proprietarului, omul de afaceri Cornel Dinicu.
Incidentul petrecut în noaptea de marți spre miercuri a făcut șapte victime, trei copii și patru adulți. O a opta persoană nu a fost găsită nici până acum, iar celelalte victime au fost identificate pe baza probelor ADN.
Printre cei șapte care și-au pierdut viața în incendiul devastator este și Adrian Marinescu, un tânăr de 23 de ani. El era student la Facultatea de Administrație și Afaceri din cadrul Universității din București.
Nașii de botez ai tânărului sunt din Pitești, iar la aflarea tragediei, Adelina Nicula, nașa tânărului, s-a arătat șocată de această veste.
Încă nu îmi vine să cred, nu pot să mă obișnuiesc cu asemenea gând! Din păcate, finul meu preferat este înger acum.”, a transmis Adelina Nicula
Vestea morții tânărului a căzut ca un trăsnet peste familia și prietenii săi care sunt împietriți de durere.
O să rămâi în sufletul meu pentru totdeauna!!Un înger de băiat”, a mai transmis pe Facebook Adelina Nicula, nașa tânărului
Sfârșit cumplit pentru doi prieteni buni
Adrian Marinescu a sfârșit alături de prietenul său Vlad Băiceanu. Cei doi au murit împreună, iar familiile lor îndurerate vor să le organizeze priveghiul în același timp.
Tinerii se cunoșteau de mult timp și și-au dorit să petreacă sărbătorile de iarnă împreună, însă, ei au avut parte de un sfârșit tragic. Amândoi au murit carbonizați în urma incendiului care a izbucnit la pensiunea Ferma Dacilor.
Adrian Marinescu și Vlad Băiceanu au lăsat în urmă multă durere și lacrimi, după ce trupurile lor au fost găsite carbonizate.
Sursă foto Facebook Adelina Nicula
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro