Întrebarea săptămânii: rămâne sau nu argeşeanul Lucian Pahonţu şef la SPP?

de | 29.10.2024 20:06 | Din ediția tipărită, Administrație, Importante, Județean, Național

► Gigi Becali: „Mi-e frică de omul ăsta, că ăsta conduce România!”

► Elena Lasconi: „Din informațiile pe care le am, se pregătește o ședință CSAT în care domnul Iohannis să-i pregătească șederea”.

La sfârşitul acestei săptămâni, mai exact sâmbătă, 2 noiembrie, Lucian Pahonțu, directorul Serviciului de Protecție și Pază (SPP) împlineşte 60 de ani şi, teoretic, ar trebui să se pensioneze, deoarece aşa prevede legislaţia. În ultimele zile, însă, au apărut informaţii potrivit cărora şeful statului ar urma să îi prelungească mandatul cu încă şase luni.

Informaţia potrivit căreia s-ar pregăti o manevră pentru ca argeşeanul Lucian Pahonţu să rămână la şefia SPP chiar şi după împlinirea vârstei de pensionare a apărut în urmă cu câteva luni, însă săptămâna trecută a fost reiterată de unul dintre candidaţii la preşedinţie, mai exact Elena Lasconi, primăriţa de la Câmpulung.

lasconi

Din informațiile pe care le am știu că șeful SPP ar trebui să iasă la pensie pe data de 2 noiembrie, dar, de asemenea, am aflat și că se pregătește o ședință CSAT în care domnul Iohannis să-i pregătească șederea. Este de 20 de ani șeful SPP. Și mandatele aleșilor sunt limitate tocmai pentru că după un anumit timp s-ar putea să-ți pierzi mințile – nu fac referire special la domnul Pahonțu. Cred că nu ar trebui să se întâmple asta, dar am aflat lucrul acesta”, a declarat Elena Lasconi.

► Lucian Pahonţu câştigă de două ori mai bine decât preşedintele ţării!

Publicaţia „Puterea” dă informaţia privind prelungirea mandatului lui Pahonţu ca fiind sigură şi scrie că „președintele Klaus Iohannis va convoca săptămâna viitoare Consiliul Suprem de Apărare al Țării (CSAT) cu un singur scop: menținerea lui Lucian Pahonțu la conducerea SPP. Cum? Foarte simplu. Șeful statului va cere membrilor CSAT ca Lucian Pahonțu să fie trecut în rezervă și, în același timp, să fie numit, atenție, ca civil, în funcția de director al SPP. Astfel, prin această manevră a lui Klaus Iohannis, Lucian Pahonțu va putea rămâne încă șase luni la conducerea SPP”.

Pe de altă parte, în spațiul public au apărut informații potrivit cărora Lucian Pahonțu ar urma să fie înlocuit de chestorul Bogdan Despescu, secretar de stat în MAI. Serviciul de Protecţie şi Pază este condus de un director, cu rang de secretar de stat, numit de preşedintele României, la propunerea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

Lucian Pahonțu s-a născut la data de 2 noiembrie 1964 în satul Lerești, județul Argeș, și este la conducerea SPP din 7 decembrie 2005. Şeful SPP este de două ori mai bine remunerat decât președintele Klaus Iohannis. Astfel, dacă şeful statului a încasat în ultimul an din indemnizaţia de preşedinte 186.749 lei, Pahonţu a avut anul trecut venituri salariale de 353.510 lei, conform celor mai noi declaraţii de avere ale celor doi înalţi oficiali.

►Gigi Becali: „Are cea mai mare putere din România”

becali

Prezent în studiourile „Realitatea Plus” în cadrul unei emisiuni difuzate zilele trecute, Gigi Becali a făcut o serie de declarații referitoare la puterea pe care ar deține-o generalul Lucian Pahonțu. Latifundiarul din Pipera susține că i-ar inspira teamă și că, întâmplător, a auzit un dialog referitor la alegerile prezidențiale.

Gigi Becali a precizat, la Realitatea Plus, că a fost martor la un dialog purtat de „omul care conduce România” și o altă persoană, la un parastas desfășurat la Cernica. Latifundiarul din Pipera a mai precizat, în direct, că persoana la care face referire, fără să îi rostească numele, i-ar inspira teamă:

„Acum, zic ei, răul mai mic. Adică răul mai mic, vezi Doamne, partid extremist. Stați să vedem. La un parastas, la o înmormântare și era și parastas acolo, era un șef de serviciu important în România. Mi-a spus Pandele, nu-i dau numele că mi-e frică de omul ăsta, că ăsta conduce România. Nu-i dau numele că nu vreau să am probleme, că e și om de treabă. Și omul ăsta a zis: dacă intrăm în turul II, și Ciucă, și Simion, îl batem măr pe Ciolacu. Și le-a spus acolo, era un episcop, erau preoți, dar eu eram afară și am auzit și eu treaba asta. Eram la Cernica, la un parastas.

Așa că persoana asta, dacă îi promite lui Ciolacu, îi promite degeaba. Acolo a spus că mănâncă bătaie. Omul de care spun eu este un om foarte important. Eu nu știam că atât de mare putere are. În ultimul timp am aflat, că mi-a spus Pandele, că are cea mai mare putere din România. Eu nici acum nu cred. Dar persoana asta așa a spus”, a spus Gigi Becali, la Realitatea Plus, la emisiunea „Culisele Statului Paralel”.

(sursa foto Lucian Pahonţu: Puterea.ro)

Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

În EXCLUSIVITATE pentru „Ancheta”. Un păgubit argeşean dezvăluie culisele schemei Nordis

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/nadia-ciochina/" target="_self">Nadia Ciochina</a>

Articol scris de Nadia Ciochina

Jurnalist de investigații și editor, cu 19 experiență în presă, autor și coordonator pentru numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Ultimele articole