Raportul de ţară pe Justiţie publicat de Comisia Europeană este cel mai bun de până acum şi arată progresele înregistrate de țara noastră în acest domeniu care a contribuit la consolidarea statului de drept, a precizat Nicolae Ciucă, preşedintele Senatului și al PNL.
Totodată a menționat faptul că ministerul Justiției, condus de Alina Gorghiu, a remediat problemele din rapoartele anterioare ce țin de activitatea instituției.
Cel mai bun raport de țară pe Justiție de până acum ne arată progresele înregistrate de România în acest domeniu, care au contribuit la consolidarea statului de drept. Ministerul Justiției, condus de Alina Gorghiu, a remediat problemele din rapoartele anterioare ce țin de activitatea instituției.
În document sunt apreciate eforturile în redresarea administrativă a sistemului judiciar, în ceea ce privește resursa umană, soluționarea inechităților salariale și digitalizarea instanțelor. În plan normativ, raportul subliniază că reforma implementată prin noile Legi ale Justiției asigură independența sistemului judiciar. Raportul prezintă și progresele înregistrate după desființarea Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ)”, a declarat Nicolae Ciucă, citat de senatorul Dănuț Bica.
Foto: Facebook Bica Danut
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: