În această seară, Inspectoratul de Poliție Județean Argeș desfășoară o amplă acțiune de tip „RAZIE”, cu efective mărite, în localitatea Bascov, o zonă intens circulată datorită apropierii de autostrada A1 și de drumurile către Vâlcea și Sibiu.
În cadrul activităților sunt angrenați polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, investigații criminale, luptători ai Serviciului de Acțiuni Speciale,
De asemenea, efectivele de poliție beneficiază de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Argeș, subcomisarul de poliție Rizea Marius, scopul acestei acțiuni este acela de a preveni combaterea oricăror fapte de violență pe stradă, depistarea persoanelor urmărite, de a combate migrația ilegală, de a preveni infracționalitatea economică, precum și de a depista conducătorii auto care nu respectă regulile de circulație în vigoare.
Polițiștii au verificat până acum 156 de mașini și 207 persoane. În urma controalelor, 72 de sancțiuni au fost aplicate, în valoare totală de peste 20.000 de lei, ceea ce reprezintă aproximativ o treime din cei opriți.
De asemenea, au fost reținute 4 permise de conducere și 3 certificate de înmatriculare, iar polițiștii au efectuat controale și la 10 firme, unde s-au aplicat 6 amenzi, totalizând 47.000 de lei.
Autoritățile anunță că astfel de acțiuni vor continua, întrucât rezultatele obținute subliniază necesitatea unor controale periodice și riguroase pentru asigurarea siguranței pe drumurile din România.
Operațiunea este în curs de desfășurare.
Foto: captură video IPJ Argeș
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro