Razie pe autostrăzi! Polițiștii au dat peste 1.300 de amenzi

de | 24.04.2025 08:54 | Național, Eveniment, Județean

În perioada 14– 20 aprilie 2025, polițiștii Brigăzii Autostrăzi au desfășurat acțiuni pentru prevenirea evenimentelor rutiere și asigurarea fluenței traficului. În urma acțiunilor, au fost aplicate 1.331 de sancțiuni contravenționale și constatate 16 infracțiuni.

Potrivit Poliței Române, 403 sancțiuni au fost aplicate conducătorilor auto care au depășit limita legală de viteză, iar 157 șoferi au fost amendați pentru nefolosirea centurii de siguranță. Totodată, 29 de sancțiuni au vizat defecțiunile tehnice ale vehiculelor, iar 14 sancțiuni au fost aplicate pentru lipsa Inspecției Tehnice Periodice.

În ceea ce privește șoferii profesioniști, 134 de sancțiuni au fost acordate pentru nerespectarea timpilor de conducere, a pauzelor și a perioadelor de odihnă.

În plus, polițiștii au aplicat 23 de sancțiuni pentru staționarea pe banda de urgență, una pentru conducere sub influența alcoolului și cinci pentru depășire neregulamentară.

De asemenea, oamenii legii au reținut 62 de permise de conducere, dintre care 28 pentru viteză excesivă, și au retras 72 de certificate de înmatriculare.

Sursa Foto Stirile ProTV/ descriptiv

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Situația traficului în această dimineață! Cum se circulă pe principalele drumuri din țară

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: