Pe 28 februarie, polițiști de ordine publică și investigații criminale din cadrul Secțiilor 1-4 Poliție Pitești, ai Secției de Poliție Rurală Albota, polițiștii Biroului Rutier Pitești, ai Biroului Investigații Criminale Pitești, o echipă canină din cadrul Serviciului Criminalistic, precum și polițiștii Serviciului Investigarea Criminalității Economice, polițiștii Biroului Protecția Animalelor și luptătorii Serviciului Acțiuni Speciale, dar și poliţiştii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Serviciului de Ordine Publică Argeș și specialiștii din cadrul Gărzii Forestiere Ploiești – Biroul Garda Forestieră Județeană Argeș au efectuat o razie parțială în zona Târgului Săptămânal din Bradu, care a durat aproximativ patru ore.
Scopul acestei acțiuni a fost creșterea gradului de disciplină rutieră, verificarea respectării legislației privind actele de comerț, verificarea respectării legislației silvice și a protecției animalelor, dar și prevenirea și combaterea faptelor contra patrimoniului și contra persoanei.
Potrivit IPJ Argeș, la activitate au luat parte 47 de polițiști, care au acționat prin blocarea căilor de acces pe arterele rutiere din zona unde se realiza activitatea, restul efectivelor acționând în interiorul și zona adiacentă locației verificate.
În timpul raziei, polițiștii au legitimat 176 de persoane, au verificat 141 de autovehicule și au efectuat 48 de testări pentru depistarea consumului de alcool sau substanțe psihoactive. De asemenea, au fost controlați 10 agenți comerciali, dintre care șase localuri de alimentație publică și patru depozite de material lemnos.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 51 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 50.682,5 lei. Oamenii legii au reținut și 3 permise de conducere și au retras 4 certificate de înmatriculare.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate la unul dintre agenții comerciali, cu obiect de activitate alimentație publică, polițiștii au constatat că sumele încasate nu erau justificate fiscal, fiind identificată o sumă nejustificată de 899 de lei.
Ca urmare, polițiștii au aplicat o amendă de 12.000 de lei, conform OUG 28/1999 privind utilizarea aparatelor electronice de marcat fiscale, iar suma identificată a fost confiscată.
Totodată, în urma unei constatări în trafic, a fost confiscată cantitatea de 12,41 mc material lemnos, un autocamion și a fost constatată săvârșirea unei infracțiuni la regimul silvic.
Foto: captură video
Sursă video: IPJ Argeș
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
1 Martie cu surprize! Mărțișor oferit de câinele polițist Nino













