Reacția gimnastei Ana Maria Bărbosu după decizia TAS: „Nu mă așteptam, pentru că nici n-am vrut să-mi dau voie să-mi fac alte speranțe”

de | 11.08.2024 13:25 | Importante, Lifestyle, Național

Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a decis sâmbătă, 10 august că gimnasta Ana Bărbosu obține medalia de bronz în finala de la sol a Jocurilor Olimpice 2024 iar gimnasta Sabrina Voinea ocupă locul 4 în urma competiției de la Paris. Această decizie a fost luată după analiza memoriilor depuse de FRG și COSR,

După aflarea veștii sportiva Ana Maria Bărbosu a declarat într-un interviu pentru Antena 3 CNN că este extrem de fericită şi le-a mulțumit tuturor celor care au susținut-o.

A precizat că s-a emoționat la aflarea veștii pentru că nusse aștepta, declarând: „Nu mă așteptam, pentru că nici n-am vrut să-mi dau voie să-mi fac alte speranțe.”

Ana Maria Barbosu

Foto: Comitetul Olimpic și Sportiv Român

Mai jos redăm declarația completă a gimnastei din România:

Vă mulțumesc! Nici nu știu să vă spun cum mă simt. Încă încerc să procesez tot ce s-a întâmplat, faptul că antrenorii și federația și avocații au a luptat până la ultimul moment pentru amândouă, pentru mine și Sabina și am avut acest deznodământ fericit. 

Eram acasă pentru că de mâine intrăm în vacanță. Eram împreună cu prietena mea Iulia Trestianu și cu familia acasă și am primit vestea. Mi s-au înmuiat din nou picioarele. A fost un şoc.

Nu mă așteptam, pentru că nici n-am vrut să-mi dau voie să-mi fac alte speranțe. Am preferat să mă gândesc la Jocurile Olimpice ca și încheiate și să fiu împăcată cu mine, pentru că altfel aș fi rămas în ce ar fi putut fi și nu ar fi chiar sănătos să facă asta.

Dar faptul că antrenorii au crezut în mine și federația a dus la acest rezultat. Eu am crezut în mine din momentul în care m-am dus pe podium și m-am prezentat înaintea exercițiului de la sol. Am crezut că pot să scot ce cel mai bun exercițiu al meu și să fac întreaga sală să empatizeze cu mine.

Și cred că asta am și reușit. Iar faptul că am reușit să-mi fac un sol atât de bun în cea mai mare finală din viața mea mi-a încălzit sufletul și am făcut să am mereu încredere în mine și in puterile mele. Cred că asta m-a și ajutat să trec bine prin zilele acestea.

Din moment ce toate probele au fost prezentate la TAS sunt convinsă că cei de acolo au fost foarte atenți la fiecare detaliu. Sunt convinsă că decizia luată este cea corectă.

Vă mulțumesc foarte mult! Am primit în aceste zile o grămadă de mesaje de încurajare și scrise chiar din suflet și au ajuns la mine cu toată energia pozitivă și când am ajuns în oraș, în orașul meu de acasă, am avut surpriza ca nici bine să fie ajuns în oraș și să mă primească lumea și să mă felicite. Şi i-am simțit cât de emoționați au fost și cât de mult au empatizat cu mine.

Le mulțumesc tuturor persoanelor care au crezut mine și care mi-au transmis această energie pozitivă„, a precizat Ana Maria Bărbosu pentru Antena 3 CNN.

Mai multe detalii legate de acest subiect puteți citi pe anchetaonline.ro:

TAS a decis: Gimnasta Ana Maria Bărbosu obţine medalia de bronz iar Sabrina Voinea, locul 4 la JO 2024

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: