Deși prognoza meteo pentru luna februarie arată că temperaturile vor crește, urmând să fie atinse valori peste cele normale, finalul lui ianuarie vine cu un nou val de aer rece și chiar ninsori, potrivit directorului ANM, Florinela Georgescu.
De vineri, gerul va pune stăpânire pe mare parte a țării, în special pe jumătatea de nord-est a României. Episodul de vreme rece va dura până săptămâna viitoare, urmând ca din februarie, vremea să se schimbe radical și să aducă valori termice mai ridicate decât cele specifice perioadei.
Conform materialelor de care dispunem deocamdată, trebuie să ne așteptăm la o vreme cu schimbări destul de importante, pe intervale relativ scurte de timp, pentru că este foarte de așteptat să rămânem în continuare sub influențe complexe – aș putea să spun – în această parte a continentului: influențe care să vină, pe de o parte, dinspre Marea Mediterană și Oceanul Atlantic, în sensul în care aceste influențe vor determina episoade cu temperaturi mai ridicate decât normalul și precipitații, mai ales sub formă de ploaie și lapoviță – ceea ce se întâmplă în aceste zile – iar pe de altă parte, trebuie constant să urmărim evoluția maselor de aer rece, foarte rece, de origine polară sau chiar arctică, mase de aer care se mențin în continuare, așa cum este firesc în acest sezon, la nord și nord-est de țara noastră”, a declarat Florinela Georgescu la Digi 24.
În același timp, directorul ANM spune că nu este exclusă apariția ninsorilor la finalul acestei săptămâni, mai ales la munte. Vestea este bună pentru împătimiții sporturilor de iarnă, care ar putea profita din plin de condițiile meteo favorabile.
Foto descriptiv: Shutterstock
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Avertisment DNSC: Continuă escrocheriile în numele firmelor de curierat














