Vineri, 8 decembrie, de la ora 19.00, Filarmonica Pitești organizează la Centrul Multifuncțional, recitalul cameral susținut de pianistul Nicolae Dumitru.
Reprezentanții filarmonicii anunță că în cadrul recitalului vor fi și proiecții realizate de Andrei Silviu de la TVR.
Programul va cuprinde: J. Ph. Rameau – Suita în la minor, Frederic Chopin – 4 Valsuri și Balada nr. 1 în sol minor și Maurice Ravel – Gaspard de la nuit.
Pianistul Nicolae Dumitru a studiat pianul la Academia Rusă de Muzică „Gnessin“, la clasa maestrului emerit Mihail Sayamov. În perioada petrecută străinătate, a concertat ca solist al Filarmonicii Academice de Stat din Moscova, al Filarmonicii de Stat din Chișinău şi al filarmonicilor din Nijni – Novgorod, Omsk, Novosibirsk, Belgorod. După întoarcerea în ţară, a evoluat și pe scenele principalelor filarmonici din ţară. De asemenea, a concertat la Stockholm, Viena, Baden am Wien, Lisabona, Madrid, Barcelona, Budapesta, Veneţia şi Roma.
Nicolae Dumitru este inițiatorul proiectului concertistic în aer liber „Armonii de Toamnă”, al spectacolului „Poveste pentru pianist şi măşti“ și al proiectului naţional de recitaluri educative „ConCerto!“, adresat tinerilor interpreți şi susținut în filarmonici şi centre culturale din ţară.
Persoanele interesate pot achiziționa bilete de la casieria instituției și de pe www.bilete.ro.
Prețul unui bilet diferă în funcție de categoria locului, fiind 30 de lei sau 40 de lei.
Reamintim faptul că elevii, studenții și pensionarii beneficiază de reducerile aferente.
Abonamentele rămân valabile.
Foto: Filarmonica Pitești
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: