Recomandări pentru șoferi, în condiţiile avertizărilor de ploi torenţiale

de | 28.09.2024 23:19 | Național, Lifestyle

Poliția Română a emis o serie de recomandări pentru șoferi și pietoni, în condițiile în care în următoarele zile este așteptată vreme severă, cu ploi torențiale și vijelii, relatează news.ro

Oamenii legii îi îndeamnă pe toți participanții la trafic să adopte o conduită preventivă pentru a evita accidentele grave.

Având în vedere prognoza meteo, care anunţă instabilitate atmosferică accentuată, ploi torenţiale şi vijelii în zilele viitoare, Poliţia Română informează conducătorii auto şi pietonii cu privire la necesitatea adoptării unei conduite preventive în trafic, în scopul reducerii riscului implicării în evenimente rutiere grave”, a transmis Poliția Română

Așadar, șoferii sunt sfătuiți să conducă preventiv și să aibă mare grijă în trafic, pentru a nu-i pune în pericol pe ceilalți participanți.

Poliția mai recomandă șoferilor să nu parcheze mașinile în apropierea copacilor, a clădirilor deteriorate sau sub cablurile de înaltă tensiune, având în vedere riscurile asociate cu fenomenele meteo extreme.

Totodată, şoferii sunt sfătuiţi să nu conducă dacă au consumat alcool sau dacă sunt foarte obosiţi, întrucât oboseala la volan este la fel de nocivă ca şi conducerea sub influenţa alcoolului.

Având în vedere că se așteaptă un trafic aglomerat, pot să apară blocaje temporale, iar șoferilor li se recomandă să își păstreze calmul.

Nu acţionaţi brusc mecanismele de direcţie şi frânare şi utilizaţi cu precădere frâna de motor, mai ales pe sectoarele de drum cu carosabil alunecos şi păstraţi în mers o distanţă de siguranţă mai mare faţă de vehiculele din faţă. Folosiţi luminile de întâlnire indiferent de categoria de drum pe care circulaţi sau distanţa pe care o parcurgeţi, mai ales în condiţii de vizibilitate redusă. Asiguraţi buna funcţionare a ştergătoarelor de parbriz şi folosiţi corespunzător instalaţia de ventilaţie – climatizare”, sunt alte sfaturi ale poliţiştilor.

Recomandări pentru pietoni

Pietonii sunt sfătuiți să circule numai pe trotuare, să traverseze strada prin locurile special amenajate, la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunt siguri că intenţia lor de a traversa a fost observată de şoferi.

Participanţii la trafic mai sunt sfătuiţi să respecte regulile de circulaţie şi indicaţiile poliţiştilor care acţionează pentru siguranţa circulaţiei.

Foto descriptiv Hotnews.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Vreme instabilă în următoarele zile! Cod galben și portocaliu de ploi torențiale

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: