În perioada rece au loc din păcate multe incendii care afectează casele și gospodăriile oamenilor. Seara trecută pompierii de la Secția din Costești și Punctul de Lucru Izvoru, alături de personal al Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Argeș au acționat în comuna argeȘeană Popești pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie. Flăcările au afectat acoperișul unei case și podul acesteia, pe o suprafață de aproximativ 15 mp.
Totodată echipajul medical a asistat o persoană care prezenta atac de panică.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic, de la depozitarea sau păstrarea necorespunzătoare a materialelor combustibile.
În acest context pompierii argeșeni amintesc cetățenilor la ce trebuie să fie atenți pentru a evita o tragedie. Iată care sunt recomandările:
- nu este permis ca în coşurile de fum să fie încastrate elemente combustibile ale acoperişului sau planşeului (de ex. căpriori, grinzi, scânduri);
- la trecerea prin acoperiş se va lăsa o distanţă de cel puţin 10 cm între faţa exterioară şi elementele combustibile ale acoperişului;
- coşurile din zidărie vor fi izolate faţă de elementele combustibile ale planşeelor şi acoperişurilor astfel:
- a) la trecerea prin planşeu, prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşurilor la 25 cm. În spaţiul dintre coş şi planşeu se introduce un strat de izolator incombustibil (din zidărie, gips carton ignifug, clingherit ş.a.) sau două straturi de pâslă îmbibate cu argilă;
- b) la trecerea prin acoperiş, prin lăsarea unei distanţe de cel puţin 10 cm între faţa exterioară a zidăriei coşului şi elementele acoperişului, iar golul produs se închide cu un şorţ de tablă;
- c) coşurile se prelungesc deasupra acoperişului cu 0,5 – 0,8 m;
- d) coşurile din zidărie vor fi permanent întreţinute fără crăpături şi curăţate. Este interzis a se folosi coşurile din zidărie netencuite;
- e) coşurile de fum din metal (burlane) nu vor fi instalate la o distanţă mai mică de 70 cm faţă de pereţii de scândură sau paiantă;
- f) de asemenea, în interiorul podurilor, coşurile din zidărie trebuie să fie vopsite cu var pentru depistarea la timp a eventualelor fisur,i iar uşiţele de vizitare trebuie să fie menţinute în stare corespunzătoare.
Foto descriptiv
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro