anchetaonline.ro

Recomandările salvamontiștilor privind întâlnirea cu animalele pe munte

de | 05.09.2025 22:50 | Național, Eveniment

Specialiștii Salvamont atrag atenția asupra riscurilor tot mai frecvente legate de întâlnirile pe munte cu animalele sălbatice, în special urși sau șerpi.

recomandari animale munte

Foto: FB Salvamont Romania

Pentru evitarea unor astfel de situații, se recomandă:

  • Respectarea potecilor marcate, deoarece animalele evită zonele frecventate de oameni.
  • Drumețiile în grup, pentru ca zgomotele conversațiilor să țină animalele la distanță.
  • Utilizarea unui fluier de avertizare, des întâlnit la cataramele rucsacurilor.
  • Ținerea câinilor de companie în lesă, pentru a preveni agitația în rândul animalelor sălbatice.
  • Echiparea cu spray cu piper sau emițător de ultrasunete, dispozitive utile și compacte, dar care trebuie folosite cu grijă pentru a evita autoexpunerea.

Totodată, Salvamont recomandă evitarea plimbărilor nocturne, perioadă în care animalele sălbatice sunt mult mai active, precum și camparea exclusiv în zone organizate.

Corturile nu trebuie să conțină alimente, iar hrana trebuie depozitată la distanță, suspendată la înălțime. Igiena după masă este esențială pentru eliminarea mirosurilor care pot atrage animalele.

recomandari animale munte urs

Foto: Salvamont Romania

Măsuri în caz de întâlniri neașteptate

În situația întâlnirii cu un pui de urs, specialiștii recomandă evitarea interacțiunii. Apropierea poate declanșa atacul mamei, aflată aproape, dar nevăzută.

Dacă un urs începe să urmărească o persoană, aceasta ar trebui să abandoneze pe traseu haine sau alimente, pentru a-l distrage.

În cazul câinilor de stână, comportamentul agresiv este, de regulă, determinat de dorința de a impresiona. Nu se recomandă fuga, ci oferirea de hrană și protejarea picioarelor cu un rucsac sau o bicicletă.

În prezența șerpilor, se recomandă ocolirea calmă a acestora, fără tentative de prindere sau alungare.

 

Foto: Salvamont Romania

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Alina Gorghiu, apel către turiști: ”Urșii nu sunt atracții turistice, nu sunt pentru fotografii și NU trebuie hrăniți”

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole