Între 7 și 9 februarie, Piteștiul a fost gazda unei competiții extraordinare, Campionatul Regional de Robotică FIRST Tech Challenge România – Regionala SUD 2025. Cu 58 de echipe din sudul țării, acest eveniment a fost un veritabil spectacol al inovației și creativității, în care tinerii pasionați de tehnologie au demonstrat abilități remarcabile și spirit de echipă. 18 echipe s-au calificat pentru etapa națională, iar performanțele excepționale ale echipelor din Argeș au adus un plus de prestigiu regiunii.
Timp de trei zile intense, pline de emoție, muncă în echipă și realizări extraordinare, participanții au demonstrat că tehnologia și creativitatea merg mână în mână. S-au legat noi prietenii între copii, au avut loc prezentări ingenioase în fața juraților, iar roboții s-au ridicat la înălțime – la propriu și la figurat. Parteneriatele dintre Rotary Club Pitești, Primăria Municipiului Pitești și Asociația „Nație Prin Educație” au contribuit la succesul acestui eveniment, evidențiind talentul și determinarea elevilor de liceu.
”Din cele 18 echipe calificate pentru etapa națională – pe care le felicităm – anunțăm cu mândrie că 6 echipe sunt din Pitești și una din Curtea de Argeș.
Argeșul a făcut performanță și demonstrează că are copii de care poate fi mândru!”, au transmis reprezentanții administrației locale din Pitești.
Premiile Regionalei SUD 2025:
- INSPIRE Award Winner – ARRA FTC
- INSPIRE Award 2nd – BraveBots
- INSPIRE Award 3rd – Quantum Robotics #14270
- Winning Alliance – Ro2D2 × Quantum Robotics
- Finalist Alliance – Eastern Foxes × Broboti
- Think Award Winner – TehnoZ
- Connect Award Winner – H-tech
- Innovate Award Winner – Gamma
- Control Award Winner – Eastern Foxes
- Motivate Award Winner – Broboti
- Design Award Winner – Ro2D2
Foto descriptiv. Sursă foto: FB Primăria MUnicipiului Pitești.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Nereguli în industria alimentară! Amenzi de peste 500.000 de lei date de ANSVSA