Noi reguli pentru saloanele de tatuaje

de | 21.05.2024 14:05 | Lifestyle, Național

  • Noi reguli pentru saloanele de tatuaj, piercing și înfrumusețare.
  •  Minorii nu vor mai avea voie să-și facă piercinguri sau să se tatueze fără acordul părinților.

Un Ordin semnat de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila și intrat recent în vigoare, stabilește mai multe reguli pentru funcționarea saloanelor de înfrumusețare și a celor de tatuaje.

Potrivit News.ro., saloanele nu au dreptul să tatueze persoane sub 18 ani şi nici să facă piercinguri minorilor, decât în zona urechilor şi cu acordul părinţilor.

Este interzisă efectuarea procedurilor de piercing corporal şi implant dermal persoanelor cu vârsta sub 16 ani, cu excepţia piercingului din zona urechii pentru care este necesar acordul părintelui/tutorelui.

Este interzisă efectuarea procedurilor de tatuare cosmetică şi artistică a persoanelor cu vârsta sub 18 ani. Este interzisă efectuarea piercingului la nivelul organelor genitale persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani”, se arată în prevederile articolului 15 din Normele de igienă pentru saloanele de înfrumuseţare şi saloanele de tatuaj, piercing şi implantare dermală care fac parte integrantă din Ordinul semnat de Alexandru Rafila.

De asemenea, documentul interzice efectuarea procedurilor medicale estetice invazive și a celor estetice ce utilizează produse clasificate ca medicamente sau dispozitive medicale în saloanele de înfrumusețare.

Totodată, este interzisă și „efectuarea de implanturi dermale la nivelul organelor genitale” și „mutilarea genitală sub orice formă, precum și orice altă procedură care poate fi definită ca o circumcizie la femei”, subliniind că „nu este luat în considerare acordul femeilor pentru niciuna dintre procedurile definite ca circumcizie a propriei persoane”.

Ordinul ministrului Sănătății stabilește reguli stricte pentru funcționarea saloanelor de înfrumusețare și a celor de tatuaje, iar conform acestui act normativ, „toate procedurile estetice din saloanele de înfrumusețare trebuie realizate cu produse cosmetice autorizate și doar de către personal calificat, cu pregătire profesională conform standardelor ocupaționale”.

Foto descriptiv: istockphoto.com

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Lucrările de deszăpezire pe Transfăgărășan sunt pe ultima sută de metri

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Alexandru Rafila