Remarcabil. După atâta timp s-ar putea să avem o urmă de claritate în celebrul caz – Jack Spintecătorul. De-a lungul anilor, zeci de persoane au fost suspectate, inclusiv membri ai familiei regale și prim-miniștri, iată că acum cineva susține că a decoperit identitatea ucigașului Jack Spintecătorul.
Stră-strănepoata unui ofițer de poliție britanic care a investigat cazul lui Jack Spintecătorul susține că a descoperit identitatea ucigașului în serie al prostituatelor. Aceste crime au făcut furori în estul Londrei la sfârșitul secolului al XIX-lea. Într-o carte care va fi publicată luna viitoare, Sarah Bax Horton, descendentă a unui ofițer de poliție aflat în centrul anchetei, îl desemnează pe Hyam Hyams ca fiind Jack Spintecătorul, pe baza descrierii martorilor, arată cei de la stiripesurse.ro. Autoarea susține în ”Sunday Telegraph” că este prima dată când Hyam Hyams, un producător de trabucuri, epileptic și alcoolic care a avut mai multe perioade în azil, este numit Jack Spintecătorul. Potrivit ipotezei autoarei acesta îşi viola în mod curent soția, fiind arestat după ce a atacat-o atât pe ea, cât și pe propria sa mamă, cu un topor. În ceea ce privește descrierea lui Jack Spintecătorul martorii de la vremea respectivă spuneau că era un bărbat în vârstă de 30 de ani, cu un braț rigid și genunchii îndoiți. Autoarea susține, potrivit sursei citate, că a descoperit date medicale care indică faptul că Hyam Hyams, care avea 35 de ani în 1888, suferise o rănire care îl împiedica să-și „îndoaie sau să îşi întindă” brațul stâng și că avea o problemă cu genunchii și suferea de o formă severă de epilepsie, cu crize regulate.
Russell Edwards – autor şi om de afaceri, a ajuns la concluzia, în 2014, că Jack Spintecătorul era Aaron Kosminski, un imigrant evreu din Polonia, care lucra ca frizer și considerat deja unul dintre principalii suspecți. Ipoteza lui, bazată pe analize ADN, fusese contestată.
Sursă foto: stirileprotv.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Filarmonica Pitești, invitată la Sibiu, la „Classics for Pleasure”