Remus Brăguță: Foarte puțini oameni noi vin din spate în domeniul consultanței și al managementului

de | 30.01.2023 16:30 | Lifestyle

 

Consultanța în business și în proiecte cu finanțare externă s-a configurat ca fiind una dintre specialitățile-cheie ale ultimilor 10 ani, iar profesioniștii care au căutat să se instruiască și să dezvolte servicii în această sferă au devenit extrem de prețuiți, mai ales când rezultatele obținute au fost pe măsura așteptărilor setate de beneficiari.

Deloc ușoară ca misiune – cu atât mai mult, cu cât ultimii ani au fost marcați de schimbări nenumărate, întârzieri în apeluri și implementare, ghiduri de finanțare necorelate cu realitățile din piață, cifre de business puternic afectate de perioada pandemiei – această zonă de antreprenoriat presupune extrem de multă anduranță, o conectare permanentă la informații și un spirit competitiv bine antrenat.

Toate sunt specifice generației pe care Remus Brăguță – unul dintre specialiștii argeșeni care au transformat consultanța într-un business respectat și de succes – le bifează. Domnia-sa are specializări educaționale la nivel de masterat în Management, dar adevăratele abilități și competențe și le-a demonstrat în afacerea construită, în proiectele asumate și duse la bun sfârșit, în ciuda numeroaselor provocări și complexități care caracterizează această zonă de business. Vorbim despre proiecte pentru parteneri privați și publici, pe diferite zone de finanțare, proiecte materializate în investiții și beneficii de ordinul unor sume impresionante.

Două dintre cele mai notabile și apropiate sufletului său  pe care specialistul argeșean le menționează vizează obținerea unor finanțări de 7 milioane de euro pentru comuna Lerești (localitatea sa natală) și implementarea unui proiect special de reabilitare a Bisericii Sfântul Nicolae – Popa Savu, din Câmpulung Muscel.

Remus Brăguță se călăuzește, în activitatea pe care o dezvoltă cu pasiune și determinare, după un set de valori profesionale și personale clare: responsabilitate asumată, seriozitate, pregătire continuă, o relație cinstită cu beneficiarii, flexibilitate și adaptare rapidă, muncă orientată spre rezultate concrete.

Deziderate deloc ușoare, având în vedere dificultățile care marchează domeniul și care – explică Remus Brăguță – nu îl fac încă atractiv pentru generația care vine din spate:

În domeniul consultanței, suntem cam aceiași oameni de ani buni. Foarte puțini oameni noi vin din spate. Era și de așteptat, având în vedere că nu există o continuitate. Noi suntem la mâna autorităților care gestionează fondurile, iar acestea de multe ori sunt în imposibilitatea să lanseze ghiduri, alteori le modifică în perioada de depunere a proiectelor. De aici, și reticența aceasta de a veni oameni noi în consultanță și management.”

Nici traseul specialiștilor deja confirmați prin rezultate, ca domnia-sa, nu a fost unul pavat cu îndrumări ușoare. Este un domeniu în care, explică Remus Brăguță, nu au avut generații anterioare la care să se raporteze și de la care să „fure meserie”.

Eu am învățat singur și, de multe ori, cu cei din administrațiile centrale și județene. Deoarece toți am fost încă de la început implicați și am îmbunătățit lucrurile pe parcurs, împreună.”

A început în forță anul 2023, având în vedere ca s-au deschis mai multe linii de finanțare și povestește că lucrează intens la mai multe proiecte importante, atât pentru beneficiari privați, cât și pentru autorități locale.

 

 


Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Marian Clipici: Am beneficiat de un context profesional mult mai avantajos decât generațiile anterioare!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Remus Brăguță