Reprezentanții Curții Constituționale au pronunțat, astăzi, 20 octombrie, decizia în privința sesizării depuse de Înalta Curte de Casație și Justiție privind noua lege a pensiilor magistraților. Judecătorii CCR au admis sesizarea ÎCCJ, ceea ce înseamnă că legea a fost declarată neconstituțională. Potrivit presei naționale, decizia a fost luată cu majoritate de voturi, 5 la 4.
Legea a fost respinsă nu pe motive de fond, ci din motive „extrinseci” – de formă. Guvernul nu a solicitat avizul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) pentru ultima variantă a proiectului de lege, conform stiripesurse.ro.
Potrivit sursei citate legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, care aduce modificări substanţiale condiţiilor de pensionare pentru magistraţi, a fost atacată la CCR de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis, în 4 septembrie, să sesizeze CCR cu privire la legea care modifică regimul pensiilor, decizia fiind luată cu unanimitate.
”Prin votul exprimat, judecătorii instanţei supreme transmit un NU răspicat oricărei tentative de a slăbi independenţa justiţiei şi statutul constituţional al magistraturii. Independenţa justiţiei nu poate fi negociată, nici relativizată prin argumente conjuncturale. Ea este o condiţie fundamentală a democraţiei şi a statului de drept”, transmite ICCJ, într-un comunicat de presă.
Instanţa supremă consideră că legea care modifică pensiile judecătorilor şi procurorilor ”încalcă nu mai puţin de 37 de decizii obligatorii ale Curţii Constituţionale şi numeroase principii fundamentale ale statului de drept”.
”Principalele motive de neconstituţionalitate vizează încălcarea principiului statului de drept, al independenţei justiţiei, al securităţii juridice, al legalităţii şi neretroactivităţii legii, al încrederii legitime, crearea de discriminări fără justificare raţională şi obiectivă, nesocotirea unor obligaţii legale imperative, cum ar fi solicitarea avizului obligatoriu al Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la forma finală a legii, nesocotirea prevederilor constituţionale substanţiale referitoare la condiţiile în care guvernul îşi poate asuma răspunderea, precum şi a numeroase decizii obligatorii ale Curţii Constituţionale, cât şi normele de tehnică legislativă”, se mai arăta în document.
De precizat că proiectul privind modificările pensiilor magistraților include următoarele modificări:
- stabilirea vârstei de pensionare pentru magistrați la vârsta standard din sistemul public de pensii, respectiv 65 de ani.
- magistrații vor trebui să aibă 35 de ani vechime pentru a intra la pensie. În prezent, magistrații se pot pensiona dacă au o vehime de 25 de ani.
- pensia magistraților nu va putea să fie mai mare de 70% din ultimul salariu net încasat, aceasta fiind acum 80% din ultimul salariu brut încasat.
- pentru magistrații care sunt în acest moment în funcție: noua eşalonare a creşterii vârstei de pensionare pentru magistraţi, prin adăugarea anuală a unei perioade suplimentare de 1 an şi 6 luni, până în anul 2036.
Mai trebuie menționat faptul că magistrații se vor putea pensiona în continuare anticipat, cu condiția să aibă o vechime de 35 de ani. Dacă nu au împlinită vârsta de 65 de ani se va aplica o penalizare anuală „de 2% până la împlinirea vârstei standard de pensionare din sistemul public”.
Foto: stiripesurse.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Dări de miliarde pentru contribuțiile angajaților neplătite!