Restricții de circulație pe Autostrada A4

de | 30.04.2025 14:15 | Național, Eveniment

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române a transmis o atenționare importantă pentru șoferii care se deplasează astăzi, 30 aprilie 2025, spre litoral. Până la ora 17:00, se desfășoară lucrări de colmatare a rosturilor dintre benzi pe Autostrada A4, pe sensul de mers Agigea – Ovidiu, în județul Constanța.

Din acest motiv, între kilometrii 10+800 metri și 7+300 metri, traficul rutier este restricționat: prima bandă și banda de urgență sunt închise, iar circulația se desfășoară doar pe banda a doua, cu limitare de viteză la 60 km/h.

Totodată, restricții importante au fost impuse și pe Podul Prieteniei (Giurgiu – Ruse), unde, din cauza lucrărilor efectuate de autoritățile bulgare, circulația este închisă în etape de câte 30 de minute pe ambele sensuri de mers. Ulterior, traficul se reia timp de 30 de minute, câte 15 minute pentru fiecare sens.

Restricțiile sunt valabile în principiu până la ora 15:00, dar autoritățile avertizează că durata acestora ar putea fi prelungită. În prezent, din cauza acestor măsuri, s-au format coloane de autovehicule de mare tonaj pe DN 5 Giurgiu-Ruse și DN 5D (Centura municipiului Giurgiu).

Conducătorii auto sunt sfătuiți să circule cu prudență, să respecte semnalizarea temporară și să se informeze din timp despre condițiile de trafic. Mini-vacanța de 1 Mai aduce un trafic intens, iar zonele cu lucrări sau restricții pot genera blocaje majore.

Foto: focuspress.ro/ descriptiv

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Când se va putea circula pe autostradă de la București la Curtea de Argeș

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole