Restricții de trafic pe Autostrada A1 București-Pitești

de | 13.05.2025 08:20 | Județean, Eveniment

Atenție dacă plecați astăzi la drum pe Autostrada A1 București–Pitești! Șoferii trebuie să se înarmeze cu răbdare, deoarece vor avea loc lucrări care vor îngreuna traficul pe ambele sensuri.

Potrivit Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române, până la ora 17:00, pe sensul București–Pitești, se vor efectua lucrări la instalația de iluminat din zona mediană. Acestea impun restricționarea circulației pe banda a doua, între kilometrii 17+600 m și 18.

Totodată, până la ora 18:00, pe sensul Pitești–București, circulația va fi restricționată pe banda a doua, între kilometrii 109 și 110, din cauza lucrărilor de asfaltare.

Autoritățile recomandă conducătorilor auto să circule cu viteză redusă în aceste zone, să respecte semnalizarea rutieră temporară și să se asigure temeinic înainte de schimbarea benzii de circulație, semnalizând din timp intenția de a efectua manevra

Foto: Facebook DRDP București/ descriptiv

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Accident feroviar în Pitești! Coliziune între un tren și un microbuz

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: