2025 a fost un an plin de provocări în administrație. A fost anul în care proiectele cu finanțare prin Programul „Anghel Saligny” au fost puse sub semnul întrebării în urma unei circulare trimise de Ministerul Dezvoltării, dar și anul în care angajații din sectorul public au simțit cum li se clatină posturile, în urma reducerilor de personal anunțate de guvernul Bolojan.
Provocările, agitația și controversele create au fost resimțite și în Argeș, unde unul dintre cele mai așteptate și mari proiecte este, cu siguranță, noul stadion al Piteștiului. La jumătatea lunii decembrie, Primăria Pitești a semnat cu CNI convenția de cofinanțare, acesta fiind ultimul pas înainte de a fi dat ordinul de începere a lucrărilor.
2025 a însemnat însă, în egală măsură, și finalizarea unor proiecte importante în infrastructura turismului argeșean, dar și în domeniul sănătății, alături de continuarea investițiilor în infrastructura rutieră.
Ruleta rusească a proiectelor pe „Anghel Saligny”
O circulară venită din partea Ministerului Dezvoltării i-a pus pe jar pe primarii din țară. Documentul anunța punerea pe pauză a mii de proiecte cu finanțare prin programul „Anghel Saligny”, obiectivele de investiții fiind excluse, dacă nu au atins un grad de decontare de cel puțin 40% din valoarea totală a contractului (în cazul proiectelor de implementare a rețelelor de apă-canal), respectiv de cel puțin 80% (în cazul proiectelor de modernizare a drumurilor).

După reacțiile stârnite, o ședință a Coaliției a lăsat însă o portiță deschisă. Investițiile care se încadrau în acest tipar nu au fost blocate, deocamdată, fiecare dintre ele urmând să fie analizată individual, astfel încât cele aflate în stadii avansate să primească în continuare finanțare. Miza este una enormă, pentru că Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” reprezintă principala sursă de finanțare pentru implementarea proiectelor menită să dezvolte zona rurală.
În Argeș, există peste 170 de proiecte aprobate, cu o valoare cumulată a finanțărilor de peste 1,5 miliarde de lei. În timp ce unii primari au putut răsufla ușurați, având proiecte deja finalizate sau cu un grad mare de implementare, alții au intrat în morișca analizei, așteptând să afle dacă mai au vreo șansă să implementeze obiectivele de investiții propuse sau dacă banii pe „Anghel Saligny” s-au pierdut pe apa „canalizării și a drumurilor”.
În localitățile unde proiectele au fost finalizate sau în fază de recepție, agitația de la centru a fost privită cu seninătate, stadiul investițiilor plasându-le în afara oricărui risc iminent, câteva exemple venind de la Albota, Budeasa, Moșoaia, Bradu, Călinești, Curtea de Argeș, Nucșoara, Rociu, Rătești. Relativ liniștiți au putut sta și prim-gospodarii localităților unde proiectele pe care vor să le implementeze au trecut de pragul anunțat inițial de Ministerul Dezvoltării. În această situație s-au aflat investiții din comunele Arefu, Băbana, Bălilești, Beleți-Negrești, Călinești, Topoloveni sau Țițești. Pe muchie de cuțit au fost însă proiectele aflate sub pragurile anunțate, câteva exemple venind din localitățile Albeștii de Muscel, Căteasca, Coșești, Dârmănești, Ștefănești, Teiu sau Topoloveni.
Guvernul Bolojan le-a dat fiori angajaților din administrația publică
Începutul lunii septembrie a fost marcat de tensiuni între Guvernul Bolojan și primari pe tema restructurării personalului din administrația publică, una dintre măsurile menite să reducă deficitul bugetar. Pe de-o parte, guvernul susținea că primăriile și consiliile județene pot funcționa eficient cu mai puțini angajați, iar pe de altă parte, reprezentanții administrațiilor locale cereau ca măsurile să fie aplicate ținând cont de specificul fiecărei unități, subliniind că unele primării au nevoie de tot personalul existent pentru a asigura servicii publice de calitate.
După scenariul propus de guvern, Primăria Pitești ar fi fost una dintre cele mai afectate unități din Argeș, fiind nevoită să concedieze 229 de angajați. În septembrie, la Pitești, erau 809 posturi aprobate, dintre care 47 erau vacante. În cazul unei reduceri de 25% s-ar fi pierdut 132 de posturi, iar la o restructurare de 45%, 276. Măsurile propuse i-au adus premierului Bolojan critici inclusiv din partea propriilor primari, care și-au exprimat vehement dezacordul față de restructurările de personal din primării.
Când ANI poate schimba direcția administrației locale
Nu de puține ori, Agenția Națională de Integritate constată abateri din partea reprezentanților administrațiilor locale, putând schimba direcția în care acestea se îndreaptă, fie că este vorba de sesizarea unor situații de incompatibilitate în care se află aleșii locali, conflict de interese sau abateri.
În luna decembrie, ANI anunța că inspectorii de integritate au constatat abateri de la regimul juridic al incompatibilităților și al conflictelor de interese și au sesizat organele de urmărire penală, în cazul a 14 persoane – aleși locali, funcționari publici și funcționari publici cu statut special.
Vizat a fost și primarul de la Albeștii de Argeș, Gabriel Popa, care ar fi generat un conflict de interese administrativ. Potrivit ANI, în mandatul 2020-2024, prim-gospodarul comunei a emis trei acte administrative în baza cărora Primăria a achiziționat prin achiziție directă, din bugetul local, servicii de găzduire pentru operarea site-ului personal „gabrielpopa.ro”, în valoare de 1.500 lei.
Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Gabriel Popa nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.”, a transmis ANI.
„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat (…) încălcarea obligațiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective (…)”, conform comunicatului instituției.
Mari investiții finalizate în turismul din Argeș
» În luna aprilie, Cetatea Poienari, unul dintre cele mai emblematice obiective turistice din Argeș, și-a redeschis porțile pentru vizitatori. Începând cu anul 2021, cetatea lui Vlad Țepeș a intrat într-un amplu proces de reabilitare. Valoarea totală a contractului de finanţare a fost de 25.668.767,19 lei.

Lucrările realizate au vizat reabilitarea structurală și arhitecturală a Cetății Poenari, lucrări de conservare, lucrări de stopare a umidității și protecția zidurilor, lucrări de refacere a pavimentelor și a pardoselilor, reabilitarea traseelor de vizitare, reabilitarea căii de acces pietonală, înlocuirea cablului de alimentare cu energie electrică a cetății, montarea unui traseu de fibră optică și a ridicatoarelor de semnal Wi-Fi pe traseu, înființarea instalației de iluminat și a unui sistem de supraveghere pe traseul de acces – evacuare, montarea Acces Point exterior Wi-Fi 6, montarea pe traseu a generatoarelor acustice de zgomot, amplasare de bănci și coșuri de gunoi.
» În luna iulie, au fost finalizate și lucrările la Galeria de Artă „Rudolph Schweitzer-Cumpăna”. Monumentul istoric de importanță națională a fost restaurat, consolidat și readus la strălucirea de altădată printr-un proiect amplu al Consiliului Județean finanțat cu fonduri europene. Valoarea totală a investiției a fost de peste 27 de milioane de lei, finanțarea europeană fiind de peste 19,5 milioane de lei.
În cadrul proiectului, s-au executat lucrări de consolidare și restaurare, fiind efectuate intervenții la nivel de fundaţii, la nivelul structurii și zidăriei. În ceea ce privește pictura, s-au îndepartat depunerile aderente şi neaderente, repictările şi poleiturile necorespunzătoare şi s-au realizat intervenții la nivelul stratului suport şi a stratului de culoare cu integrarea cromatică a picturii originale. În procesul de restaurare, au fost implicați foarte mulți restauratori și specialiști, care au scos la suprafață aproape 100 de metri pictați.

» În luna octombrie și lucrările de restaurare de la Muzeul Județean au fost finalizate. Proiectul a fost realizat în parteneriat de către Consiliul Județean Argeş, în calitate de lider de proiect, şi Ministerul Culturii şi Identitǎţii Naţionale, în cadrul Programului Operațional Regional 2014–2020, Axa prioritară 5 – Îmbunătățirea mediului urban și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural. Valoarea totală a investiției a fost de peste 28 de milioane de lei, iar înainte de începerea lucrărilor a fost identificată o serie de probleme majore, cum ar fi degradarea accentuată a fațadelor și elementelor decorative, infiltrații la nivelul fundației și subsolului, instalații electrice și sanitare depășite și lipsa unor sisteme adecvate pentru conservarea patrimoniului.

Din punct de vedere al consolidării structurale s-au realizat intervenții majore la fundații, subsol și structura de rezistență, subzidiri etapizate pentru stabilizarea construcției și grinzi armate integrate în structura de susținere. Restaurarea arhitecturală a cuprins refațadizare completă, restaurarea elementelor decorative și reabilitarea spațiilor interioare, iar modernizarea tehnologică a presupus montarea unor sisteme moderne de iluminat, climatizare și securitate și echipamente pentru conservarea și expunerea artefactelor, instalate pentru păstrarea caracterului istoric al clădirii.
Proiecte fundamentale pentru sănătatea argeșenilor
» În luna noiembrie, a fost inaugurat un nou corp de clădire al Ambulatoriului de Specialitate de la Spitalul Județean de Urgență Pitești. Noua clădire a fost realizată printr-un proiect cu finanțare europeană, derulat de Consiliul Județean Argeș – „Extinderea, modernizarea și dotarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului de Pediatrie Pitești” –, în valoare de peste 13 milioane de lei. În corpul de clădire vor funcționa cabinete pentru specialitățile: medicină internă, gastroenterologie, ORL, urologie, chirurgie generală și toracică, neurologie, oncologie, obstetrică-ginecologie, cardiologie, chirurgie vasculară, chirurgie plastică, diabet zaharat, nutriție și boli metabolice. Cabinetele au fost dotate cu mobilier nou, achiziționat din fonduri externe, resurse proprii și printr-o donație a companiei KIRCHHOFF Automotive România.
» La începutul lunii decembrie, la Spitalul de Pediatrie Pitești a fost inaugurat primul Centru de Sănătate Mintală și Prevenire a Adicțiilor (CSMPA) din România, dintr-un spital de pediatrie. În cadrul CSMPA Pitești pot fi tratați copii cu vârsta între 0 și 18 ani cu diverse patologii predominând vârsta preșcolară: întârzieri și tulburări în dezvoltarea psihomotorie, tulburări de neurodezvoltare, tulburări din spectrul autist, întârzieri mintale, hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD), sindroame, boli rare, întârzieri și tulburări de limbaj, tulburări de ataşament, probleme de adaptare, dificultăți de învăţare, tulburări de tip anxios. Echipa medicală multidisciplinară a centrului este formată din: medici psihiatrie pediatrică, medic neurolog, psihologi clinicieni și asistente medicale, iar în curând va avea și un logoped.

Proiectul a avut o perioadă de implementare de 9 luni și o valoare de 450.000 de euro, fiind inițiat și implementat de Asociația „Din Grijă pentru Copii”, finanțat de Lidl România, în parteneriat cu Spitalul de Pediatrie și Consiliul Județean Argeș.
În cadrul proiectului a fost renovat și modernizat complet un spațiu format din 8 cabinete, 2 săli de așteptare, 4 grupuri sanitare, vestiar personal, fișier, centrală și spațiu de depozitare. Investiția a presupus recompartimentare și creare de spații noi adaptate nevoilor centrului, dar și mobilarea și echiparea funcțională a spațiilor, dotare cu echipamente IT și infrastructură digitală, amenajări interioare personalizate.
» O investiție deosebit de importantă pentru pacienții oncologici o reprezintă construirea noului Laborator de Radioterapie al Spitalului Județean de Urgență Pitești. Lucrările avansează, ajungând în luna noiembrie la un stadiu de execuție de 62%, în ciuda schimbării sursei de finanțare impuse de guvern. Investiția de peste 93 de milioane de lei, finanțată acum prin Programul Sănătate, reprezintă unul dintre cele mai importante proiecte medicale din Argeș și va deservi pacienți din întreg sudul țării. Autoritățile județene dau asigurări că laboratorul va fi finalizat și operațional la mijlocul anului 2026, fiind dotat cu tehnologie de ultimă generație pentru tratamente oncologice.

Primăria Pitești salvează cu 25% construcția Stadionului „Nicolae Dobrin”
Consiliul Local Pitești a votat în luna octombrie cofinanțarea cu 25% a Stadionului „Nicolae Dobrin”, în cuantum de 59.881.750,02 lei fără TVA, respectiv 72.456.917,52 lei cu TVA.
Noul Stadion „Nicolae Dobrin” este o investiție finanțată de Compania Națională de Investiții, în valoare de aproape 100 de milioane de euro. Acesta va avea o capacitate de 15.200 de locuri, un teren de joc înierbat pentru fotbal, incinta având dimensiunile 105 metri x 68 metri, la care se adaugă suprafața de gardă de 5 metri perimetral. Clădirea va fi împărțită în patru zone distincte: tribuna de vest, tribuna de est, peluza de nord și peluza de sud. Numărul de locuri de parcare este de 457, dintre care: 229 în subsol, 51 de locuri pe peluza sud, 105 locuri pe tribuna est și 72 de locuri la suprafață.

Primele adăposturi de protecție civilă din Pitești au fost reabilitate după mai bine de 30 de ani
În luna iulie, primele adăposturi de protecție civilă din Pitești au fost reabilitate după mai bine de 30 de ani. Au fost recepționate lucrările realizate la adăposturile aflate în cartierul Găvana, pe strada Paltinului, la blocurile D 14 (scara B), C 15 (scara A) și C 15 (scara B). Principalele lucrări care s-au executat la cele trei adăposturi de protecție civilă au fost refacerea pardoselii, amenajarea și igienizarea pereților și a tavanelor, înlocuirea ușilor de acces, amenajarea toaletelor, refacerea instalațiilor de apă și canalizare, repararea scurgerilor de la rețelele tehnice ale blocului, modernizarea instalațiilor electrice, amenajarea și etanșarea tunelurilor de evacuare și reabilitarea instalațiilor de filtroventilație (acționare electrică și manuală).
Material realizat de Berta Dima.
Foto: ediția tipărită
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro











