anchetaonline.ro

RETROSPECTIVA MONDENĂ ÎN ANUL 2025

de | 31.12.2025 22:35 | Județean, Din ediția tipărită, Lifestyle

Evenimente elegante, noi povești și nelipsite cancanuri

La final de an, Ancheta vă propune o incursiune în culisele vieții mondene argeșene, un domeniu care, și în 2025, a fost marcat de evenimente elegante, emoții puternice, dar și de scandaluri intens comentate. De la nunți ca desprinse din povești și momente de familie cu rezonanță regală, până la cancanuri care au ținut primele pagini ale presei, iată cum a arătat anul monden în Argeș, privit retrospectiv, la data de 29 decembrie 2025.

Nunți de poveste

Cristian stan - RETROSPECTIVA MONDENĂ ÎN ANUL 2025

▼Cristian Stan și Diandra, nuntă de vis la Sinaia

Pe 12 iulie 2025, fiul cel mic al notarului Ana Stan, Cristian Stan, a spus „da” în fața altarului alături de aleasa inimii sale, Diandra. Ceremonia a avut loc într-un cadru de poveste, la Sinaia, unde decorul alb, dominat de flori, a creat o atmosferă elegantă și rafinată. Un moment cu totul special a fost cel în care mirele a fost condus la altar chiar de mama sa, Ana Stan, vizibil emoționată și extrem de fericită.

Petrecerea a fost organizată la Casino Sinaia, într-un cadru somptuos, iar atmosfera a fost întreținută de artista Oana Radu. Mireasa a impresionat printr-o rochie spectaculoasă, iar mai târziu a optat pentru o ținută albă, mai simplă, perfectă pentru dans. Cristian Stan și Diandra formau un cuplu de șapte ani, iar cererea în căsătorie avusese loc la începutul lui 2025. De profesie notar, Cristian Stan este cunoscut și prin activitatea sa în zona de public speaking și dezvoltare personală, precum și prin volumele publicate – „Arta de a iubi” și „Gânduri pentru suflet”.

spataru junior - RETROSPECTIVA MONDENĂ ÎN ANUL 2025

▼Gabriel Spătaru și Alice, eleganță pe malul lacului Buftea

Tot pe 12 iulie, s-a căsătorit și fiul omului de afaceri argeșean Cătălin Spătaru, proprietarul firmei General Trust. Gabriel Spătaru, implicat în managementul companiei, și Alice au ales pentru petrecere un cadru idilic, la Bokka, pe malul lacului Buftea.

Evenimentul a fost organizat de celebrul wedding planner Ivo, cunoscut pentru colaborările sale din showbiz, iar aranjamentele florale spectaculoase au purtat semnătura lui Nicu Bocancea, de la Florăria Iris. Mii de flori, nuanțe de alb și roz și chiar bichonul mirilor, Tobi, în rol de cavaler de onoare, au transformat nunta într-un adevărat basm modern.

nunta Adrian Dumbrava2 - RETROSPECTIVA MONDENĂ ÎN ANUL 2025

▼Adrian Dumbravă și Loredana Copăceanu, iubire în sistemul de sănătate

În august 2025, Adrian Dumbravă, managerul Spitalului Județean de Urgență Pitești, și-a pecetluit povestea de iubire cu medicul Loredana Copăceanu. Nunta a reunit aproximativ 200 de invitați la Restaurantul Happy Marriage din Pitești. Mireasa a strălucit într-o rochie albă, extrem de rafinată, iar nașul cuplului a fost Marian Ambrosie, managerul companiei Pati-Pan. Atmosfera a fost animată de trupa DeLaFun, dar și de renumiții interpreți Paula Seling și Nicolae Furdui Iancu.

nunta Adrian Dumbrava - RETROSPECTIVA MONDENĂ ÎN ANUL 2025

▼ Omul de afaceri Marian Drăgușin – socru mic

În octombrie 2025, Marian Drăgușin, managerul general al Vinalcool, cunoscut în mediul de afaceri drept „Doctorul”, a trăit emoția de a deveni socru mic. Fiica sa, Ramona Drăgușin, absolventă de Drept și membră a echipei manageriale Vinalcool, s-a căsătorit cu Adi Rizea.

Marian Dragusin - RETROSPECTIVA MONDENĂ ÎN ANUL 2025

Cununia civilă a avut loc într-un cadru natural deosebit și a fost oficiată de viceprimarul municipiului Pitești, Lucrețiu Tudor. Mireasa a ales o rochie albă, scurtă, în ton cu ultimele tendințe ale modei, impresionând prin eleganță și naturalețe.

ramona dragusin mireasa - RETROSPECTIVA MONDENĂ ÎN ANUL 2025

▼ Bogdan Sabie și Bianca – nuntă la Curtea de Argeș

Pe 13 octombrie 2025, Curtea de Argeș a fost gazda unei nunți de amploare. Bogdan Sabie, fiul cunoscutului om de afaceri Vasile Sabie, fondator al carmangeriei Făgăraș, și Bianca au avut parte de o ceremonie religioasă impresionantă la mănăstirea Curtea de Argeș. Evenimentul a fost descris plin de fast și eleganță, iar mirii au trăit o zi ca în povești, sub privirile emoționate ale familiei și ale invitaților.

nunta sabie 3 - RETROSPECTIVA MONDENĂ ÎN ANUL 2025

▼ Principele Nicolae – naș la Câmpulung

La începutul lunii iunie 2025, principele Nicolae și soția sa, Alina-Maria de Roumanie, au fost nașii unui cuplu din Câmpulung. Ceremonia religioasă a avut loc la Mănăstirea Negru Vodă, iar Alina-Maria de Roumanie a atras atenția printr-o ținută roz pastel, o rochie delicată de zi. Fotografia postată ulterior pe rețelele sociale, însoțită de mesajul simplu „O poveste roz. Casă de piatră finilor noștri”, a fost apreciată de numeroși urmăritori. Familia principelui a rămas foarte apropiată de județul Argeș, relația strânsă cu ÎPS Calinic, arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, fiind binecunoscută. De altfel, cel de-al doilea copil al cuplului fusese botezat la Catedrala Arhiepiscopală din Argeș, chiar de către ÎPS Calinic.

boureanu scandal - RETROSPECTIVA MONDENĂ ÎN ANUL 2025

Cancanurile și scandalurile nu au lipsit

▼Cristian Boureanu, din nou în centrul atenției

Luna iunie 2025 a adus și un scandal de proporții în lumea mondenă și politică argeșeană. Fostul deputat Cristian Boureanu a fost acuzat de agresiune sexuală de către o tânără de 23 de ani, incidentul fiind reclamat ca având loc pe 1 iunie, în locuința acestuia. Potrivit plângerii, tânăra susținea că fostul politician ar fi atins-o fără consimțământ, după ce o invitase în dormitor sub pretextul că îi va oferi o pereche de șlapi. Boureanu a respins acuzațiile, afirmând public că este vorba despre un șantaj și susținând că filmările apărute ar fi fost regizate. Scandalul a readus în atenție trecutul tumultuos al fostului deputat, care mai fusese implicat în controverse grave, inclusiv un incident cu fiica sa, soldat cu pierderea custodiei, și o condamnare cu suspendare, în 2019, pentru ultraj.

 

Foto: ediția tipărită

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

JUSTIŢIE 2025. Când judecătorii trag de timp, corupția moare prescrisă

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole