Risc însemnat de avalanşă în munții Rodnei

de | 12.01.2025 20:27 | Național, Eveniment

Atenție dacă mergeți la munte! Administrația Națională de Meteorologie anunță că este risc de avalanșă.

Potrivit buletinului nivometeorologic, valabil până luni, 13 ianuarie, la ora 20.00, la altitudini de peste 1.800 de metri, în munţii Rodnei, riscul declanșării avalanșelor este însemnat, de gradul trei din cinci.

Din cauza stratului nou de zăpadă de pot produce avalanşe de dimensiuni mici şi medii.

Stratul de zăpadă a crescut local cu 15-20 cm în urma ninsorilor consistente din ultimele 36 de ore. Vântul puternic ce a însoțit ninsoarea, a creat unele plăci de vânt în zona crestelor și a determinat transportul zăpezii pe văi, până spre altitudini mai joase, formând unele depozite mai consistente. Zăpada nou-căzută este de tip pulver, fiind depusă peste straturile subțiri de gheață formate odată cu răcirea accentuată a vremii la suprafața vechiului strat. În special la suprasarcini, dar în cazuri izolate și în mod spontan, se pot produce avalanșe de dimensiuni mici și medii, ce vor angrena mai ales stratul recent depus, care va putea aluneca cu ușurință peste straturile mai vechi și dure – risc însemnat (3)”, transmit reprezentanții ANM

Stratul de zăpadă a înregistrat creșteri și sub 1800 m, iar riscul este moderat.

Risc însemnat de producere a avalanşelor în Munţii Rodnei - Se pot produce avalanşe de dimensiuni mici şi medii, ce vor angrena mai ales stratul recent depus / Până luni seară, vremea va fi rece, geroasă la altitudini mari în întreaga zonă montană

Foto: ANM

În întreaga zonă montană, vremea va fi rece, geroasă la peste 2000 m, dar temporar și la altitudini mai joase în cursul nopților și dimineților.

foto descriptiv gds.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Două accidente pe A1! Trafic blocat

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Administrația Națională de Meteorologie | Munţii Rodnei | Rodnei