Anul 2025 a început cu promisiunea unei resetări politice și s-a încheiat cu confirmarea unui adevăr mai vechi: în România, schimbarea vine greu și foarte greu, mai ales când trebuie negociată între partide care doresc binele poporului unul mai mult decât celălalt. Românii și-au ales președintele. Nicușor Dan a ajuns la Palatul Cotroceni cu un capital simbolic consistent: imagine de om serios, tehnic, incoruptibil, construit în ani de opoziție și administrație locală. A fost votat nu atât din entuziasm, cât dintr-o speranță lucidă: aceea că statul poate fi pus, în sfârșit, să funcționeze după reguli, nu după relații. În ecuația de început a mandatului, lucrurile păreau aproape logice. La Cotroceni – un președinte cu apetit pentru reguli. La Palatul Victoria – așteptarea unui premier reformist, capabil să ducă mai departe această linie. Numele vehiculat natural: Ilie Bolojan, simbolul administrației austere, eficiente și neprietenoase cu risipa. Numai că logica politică românească are un talent aparte de a deraia exact când pare că intră pe linie dreaptă.
O soluție de coaliție în care puterea și opoziția încearcă să guverneze împreună
La final de 2025, relația dintre Palatul Cotroceni și Palatul Victoria nu este una de colaborare tensionată, ci una de coabitare distantă, aproape protocolară. Nu conflicte explozive, nu scandaluri permanente, ci ceva poate mai grav: lipsa unei sinergii reale. Un fel de gard imaginar, înalt cât orgoliile politice și lat cât neîncrederea acumulată între partenerii de putere. Fiecare instituție își face treaba „în principiu”, dar fără entuziasm pentru proiecte comune. România merge înainte, dar cu frâna de mână trasă parțial, pentru siguranță politică.
Dacă ar fi să definim coaliția de guvernare din 2025 într-o singură expresie, aceasta ar fi: coaliție hăis-cea. Oficial, un parteneriat pentru stabilitate. Practic, un exercițiu zilnic de delimitare, marcaj și repoziționare.
Privind dinspre PNL și USR, tabloul este relativ coerent: Ilie Bolojan încearcă să imprime ritm reformelor administrative, să reducă risipa, să taie din straturile inutile ale statului. Un demers nepopular, dar necesar, într-o țară în care administrația s-a îngrășat ani la rând din inerție și frică de decizie. Numai că fiecare tentativă de reformă pare să întâlnească un sistem de frânare bine uns. Dinspre PSD se aud lozinci sonore, adaptate vremurilor: „Ilie Sărăcie”, „austeritate”, „tăieri”. Mesajul este simplu și eficient electoral: reformele dor, iar cine le propune este suspect că vrea să ia ceva de la oameni.
Intrarea USR la guvernare, odată cu alegerea lui Nicușor Dan ca președinte, a adăugat un ingredient suplimentar într-o rețetă deja instabilă. Pentru PSD, USR rămâne acel partener incomod care pune întrebări, cere cifre și strică echilibrul din ecosistemul de pile și relații realizat în ani grei de guvernare. Rezultatul? Un șir aproape previzibil de tensiuni, blocaje și dispute publice, culminând cu un paradox politic pe care 2025 ni l-a livrat fără să clipească: moțiuni de cenzură comune PSD–AUR.
Privită de sus, politica națională din 2025 nu este nici un eșec total, nici o poveste de succes. Este mai degrabă o tranziție nervoasă, în care reflexele vechi se bat zilnic cu intenții noi. Și pentru ca finalul să fie epopeic, scandalul pe marginea justiției a pus și mai mult în evidență un angrenaj de complicități ce par a sugruma de tot fragila noastră democrație. Să-ți fie frică să vorbești liber, la 36 de ani de la Revoluție, asta spune mult. Să vezi magistrați preluați din benzinării ca să stea de vorbă cu președintele, iată imaginea unui stat aproape eșuat.
Coaliție cu cuțitele pe masă și în Argeș
De aici, coborâm în teritoriu. În Argeș, lucrurile se desfășoară în aceeași logică. Și aici avem coaliție, dar nu prea. E drept, ar fi fost și dificil ca în teritoriu să fi avut mari tovărășii politice, ținând cont că fiecare județ vine încărcat cu propriul background politic.
PSD își joacă rolul dominant de mascul alfa: atacurile către PNL și USR sunt la ordinea zilei, susținute cu consecvență aproape artistică pe paginile oficiale ale liderilor partidului.
În Consiliul Județean Argeș, PSD deține majoritatea, ceea ce i-a conferit pârghii importante în decizia proiectelor de dezvoltare și buget. Rolul PNL, în schimb, a fost în 2025 mai degrabă cel de critic persistent, cu o prezență constantă la microfonul public și în declarații.
La nivelul administrației locale din municipiul Pitești, scena nu e cu mult mai cordială. Relațiile dintre PSD și PNL rămân reci, marcate de neîncredere, după modelul general al coaliției de la centru, doar că așa, mai pe înfundate.
Anul 2025 a adus și o altă schimbare notabilă: la nivel național, Argeșul a rămas fără un ministru pe termen lung. Deputata PSD Simona Bucura-Oprescu nu a fost reținută în echipa de miniștri în noua guvernare, iar în locul ei a apărut deputatul USR Ionuț Moșteanu ca ministru al Apărării. Numirea a stârnit inițial entuziasm în rândul susținătorilor USR — un argeșean la butoane — dar nu a durat mult. Moșteanu s-a văzut rapid prins într-un scandal legat de studiile universitare, care i-a erodat poziția și i-a grăbit plecarea din funcție.
PSD Argeș: era glaciațiunii interne
Dacă ar fi să rezumăm anul 2025 pentru PSD Argeș într-o singură metaforă, aceasta ar fi, fără îndoială, glaciațiunea. Relația dintre organizația județeană, condusă de Ion Mînzînă, și organizația municipală Pitești, condusă de primarul Cristian Gentea, s-a deteriorat constant, până la punctul în care tensiunile au ieșit din zona zvonurilor și au intrat direct în spațiul public. Declarațiile lui Cristian Gentea, inclusiv aceea potrivit căreia nu exclude varianta de a nu mai candida din partea PSD, au funcționat ca un detonator politic. Dintr-odată, PSD Argeș s-a trezit într-o zonă a speculațiilor care de care mai spectaculoase: Gentea, candidat independent la viitoarele alegeri, Gentea, racolat de AUR sau Gentea, mutare surpriză spre PNL. Deocamdată, e prea devreme pentru pariuri serioase și, cu siguranță, prea devreme pentru bilete la casele de pariuri politice. Cert este însă altceva: PSD pare prea mic pentru cei doi lideri între care nu se întrezăresc șanse de împăcare.
Pe fondul acestor tensiuni locale, PSD Argeș a traversat și un sentiment pronunțat de subreprezentare la nivel central. În noua echipă de conducere a partidului, județul Argeș nu mai are greutatea de altădată. Singura prezență argeșeană în forurile centrale este Simona Bucura-Oprescu, intrată în conducere prin efectul funcției, nu ca rezultat al unei negocieri politice sau al unei consolidări de influență. O prezență reală, dar mai degrabă administrativă decât politică, menită să bifeze reprezentarea, nu să o impună.
În aceeași logică a „compensării”, Simona Bucura-Oprescu a primit și funcția de chestor al Camerei Deputaților — o poziție importantă procedural, dar care nu echivalează cu influența politică propriu-zisă în partid. Pentru un județ care, ani la rând, a fost considerat un bastion solid al PSD, acest lucru spune multe. Și e firesc să stârnească foarte multe dezbateri interne.
În tot acest context tensionat, Ion Mînzînă a ales strategia clasică a liderului de partid aflat sub presiune: consolidarea internă. Președintele PSD Argeș și-a securizat poziția și a anunțat deja că va candida pentru un nou mandat la conducerea organizației județene. Mesajul este limpede: indiferent de fricțiunile cu primarul Piteștiului, indiferent de pierderea de influență la centru, controlul partidului în Argeș rămâne ferm. Cel puțin deocamdată.
Rămâne însă întrebarea esențială, pe care anul 2025 o lasă deschisă: poate un partid să meargă mai departe cu un lider județean consolidat, dar cu un primar de reședință de județ aflat în război rece cu propria organizație?
PSD Argeș intră în 2026 cu structuri intacte, dar cu fisuri adânci sub suprafață. Iar gheața, știm bine, nu crapă niciodată când te aștepți.
PNL Argeș: tensiuni controlate și vizibilitate la centru
Pentru PNL Argeș, anul 2025 a fost mai degrabă un exercițiu de echilibristică internă decât o criză propriu-zisă. Au existat zvonuri, speculații și interpretări, dar nu conflicte deschise, nu declarații explozive și, mai ales, nu războaie purtate în văzul publicului.
Presa locală a vorbit, la un moment dat, despre posibile tensiuni între conducerea județeană a PNL, asigurată de Alina Gorghiu, și conducerea PNL Pitești, coordonată de Mihai Coteț. Numai că aceste tensiuni au rămas strict la nivel de șoaptă. Niciun atac public, nicio tentativă de reglare de conturi. Dacă există diferențe de viziune sau de stil, ele sunt gestionate în interior.
Un element clar favorabil pentru PNL Argeș în 2025 este poziționarea mult mai bună la nivel național. Senatorul Mihai Coteț a fost ales vicepreședinte al Senatului, o funcție care a adus cu sine nu doar rol politic, ci și o agendă publică extrem de densă.
La rândul ei, Alina Gorghiu a primit funcția de președintă a Comisiei speciale comune privind violența domestică. Din această poziție, Gorghiu a inițiat și susținut o serie de acțiuni și proiecte care au adus o vizibilitate consistentă atât temei, cât și organizației din care provine.
Una dintre cele mai interesante mișcări din 2025 a fost venirea Mariei Dinu în echipa PNL, mai exact în echipa de comunicare a Alinei Gorghiu. O achiziție deloc întâmplătoare și, din punct de vedere politic, una extrem de bine calculată. Maria Dinu nu este un nume necunoscut în administrația argeșeană. Fost administrator public al județului în perioada considerată „de aur” a PSD, Maria Dinu a fost, ani la rând, un profesionist discret, dar eficient. Transferul la PNL nu este doar o mutare de personal, ci un semnal politic clar: PNL încearcă să își consolideze zona de competență administrativă și comunicare cu oameni care cunosc bine mecanismele puterii locale, chiar dacă vin din tabăra adversă.
În ansamblu, PNL Argeș a traversat anul 2025 fără convulsii majore, dar și fără spectaculoase salturi electorale. Dacă PSD Argeș pare prins într-un război rece intern, PNL Argeș pare mai degrabă într-o perioadă de așteptare strategică, cu ochii mai degrabă spre București decât spre micile confruntări locale. Rămâne de văzut dacă această strategie de calm controlat va produce rezultate electorale sau dacă, la un moment dat, tensiunile ținute sub capac vor cere și ele aer.
Un element care a nuanțat tabloul relativ calm al PNL Argeș în 2025 a fost reprezentat de ieșirile publice ale primarului liberal Bebe Ivan, unul dintre puținii aleși locali care au ales să își exprime nemulțumirile fără perdea, direct și asumat. Bebe Ivan a criticat în mai multe rânduri conducerea filialei județene a PNL Argeș, acuzând lipsa de susținere reală pentru primarii din teritoriu, decizii luate departe de baza partidului și o comunicare deficitară între centru și organizațiile locale. Spre deosebire de tensiunile vehiculate între liderii de la vârf, cele generate de Bebe Ivan au fost explicite și publice, fără a fi dublate însă de o tentativă de rupere sau de un gest radical. Mai degrabă, mesajul său a fost unul de frustrare administrativă, nu de răzvrătire politică.
Conducerea județeană a PNL a ales să nu escaladeze conflictul, tratând aceste ieșiri drept episoade punctuale, generate de presiunea administrativă și de contextul politic complicat al coaliției de guvernare. Strategia a fost una de absorbție, nu de confruntare, ceea ce a împiedicat transformarea nemulțumirilor într-o criză deschisă. Totuși, cazul Bebe Ivan rămâne relevant pentru 2025 tocmai prin ceea ce scoate la iveală: într-un PNL Argeș mai disciplinat decât alte filiale, tensiunile nu lipsesc, ele sunt doar mai bine controlate și, deocamdată, fără lideri dispuși să le ducă până la capăt.
USR Argeș: mult zgomot la vârf, liniște deplină în teritoriu
Pentru USR Argeș, anul 2025 a fost unul intens mai ales prin prisma evenimentelor de la nivel național, nu printr-o dinamică locală consistentă. Practic, tot ce a contat cu adevărat pentru filiala argeșeană s-a concentrat într-un singur nume și un singur episod politic de mare vizibilitate. Numirea deputatului Ionuț Moșteanu în funcția de ministru al Apărării a fost, fără îndoială, momentul de vârf al USR Argeș în 2025.
Un moment care însă a debutat sub semnul scandalului și s-a încheiat în aceeași notă. Mandatul său a început abrupt, cu controversa legată de gestionarea doborârii dronelor care au survolat sau au căzut pe teritoriul României — un subiect extrem de sensibil, într-un context regional deja tensionat. Au fost ezitări, explicații incomplete și o senzație generală că ministerul este prins între realitatea de securitate și lipsa unei comunicări ferme. De aici și până la concluzia vehiculată intens în spațiul public — aceea că portofoliul Apărării ar fi fost mult prea mare pentru Moșteanu — nu a mai fost decât un pas. Un pas făcut de mulți comentatori, jurnaliști și chiar actori politici.
Finalul a fost și mai abrupt. Scandalul diplomelor universitare a pus punct mandatului înainte ca acesta să apuce să se sedimenteze. Moșteanu nu a purtat prea mult „pălăria” de ministru, iar USR Argeș s-a trezit, din nou, cu o victorie de imagine transformată rapid într-o vulnerabilitate.
Un episod intens mediatizat, dar adesea prezentat trunchiat, a fost cel al presupusei mite de un milion de euro. În realitate, mita nu a ajuns niciodată la Ionuț Moșteanu. Aceasta a fost refuzată în avans de intermediar, care a sesizat ulterior DNA și a relatat tentativa. Dincolo de nuanțe, Moșteanu a rămas în spațiul public drept ministrul care a refuzat mita, un titlu care a ajutat imaginea personală, dar care nu a fost suficient pentru a contrabalansa problemele structurale ale mandatului său.
La nivel județean, Narcis Mircescu, președintele USR Argeș, a avut un an activ ca parlamentar, cu poziții clare și intervenții constante. Sub conducerea sa, filiala județeană a funcționat însă într-un mod aproape imperturbabil. Nu scandaluri, nu conflicte interne, nu dispute vizibile. Dar nici inițiative locale notabile, nicio prezență politică pregnantă. Un USR Argeș în care „nu s-a auzit nici musca”, disciplinat până la discreție absolută.
Un capitol aparte îl reprezintă Elena Lasconi, primărița USR de la Câmpulung. După înfrângerea dramatică de la alegerile prezidențiale, în urma căreia chiar propriul partid i-a retras sprijinul, Lasconi a intrat într-o perioadă de tăcere politică aproape totală. Reaparițiile sale au fost rare și selective. O dată pentru a-l critica dur pe Ilie Bolojan pentru intențiile de reformare a administrației, altă dată pentru a-l felicita pe Ciprian Ciucu pentru câștigarea Primăriei Capitalei — un gest interpretat, de mulți, nu doar ca un compliment, ci și ca o înțepătură directă la adresa propriului partid, mai ales în contextul în care candidatul USR, Cătălin Drulă, a suferit o înfrângere categorică.
Conflictul dintre Elena Lasconi și USR nu mai este de mult un secret. Cu toate acestea, demisia din partid nu este o opțiune, deoarece ar însemna pierderea mandatului de primar. Între timp, Lasconi pare să fi pierdut teren nu doar în partid, ci și în Câmpulung, unde contestările sunt tot mai frecvente. După un prim mandat intens mediatizat, capitalul politic s-a erodat vizibil, iar ideea unui nou mandat nu mai pare, în 2025, o certitudine.
În ansamblu, USR Argeș a trăit în 2025 un paradox greu de ignorat: vizibilitate națională mare, consistență locală minimă. Un ministru care a ars rapid, un lider județean disciplinat, consilieri discreți și un primar emblematic aflat în declin.
AUR Argeș: populism și alianțe flexibile
Pentru AUR Argeș, anul 2025 a fost mai puțin despre opoziție radicală și mai mult despre adaptare pragmatică. Departe de retorica de confruntare totală cu „sistemul”, AUR a funcționat în Argeș ca un partid dispus să colaboreze atunci când matematica politică o cere. Figura centrală a fost deputatul
Bogdan Velcescu, care a primit funcția de chestor al Camerei Deputaților cu sprijinul PSD. O numire care spune mult despre dinamica reală a puterii, dincolo de sloganuri și declarații publice. La nivel județean, Velcescu a reușit să sudeze relații solide cu PSD, fiind lăudat în mod deschis de lideri social-democrați — un detaliu greu de ignorat pentru un partid care se revendică drept antisistem. În Argeș, cel puțin, granițele ideologice s-au dovedit permeabile, iar colaborarea PSD–AUR a devenit nu o excepție, ci o practică.
Mandatul lui Bogdan Velcescu a urmat linia clasică a partidului: discurs naționalist, poziționări vocale și teme cu priză emoțională. În paralel însă deputatul AUR s-a implicat punctual în probleme concrete ale județului — de la transportul județean, la incidentul cu gazele de la Mioveni. Rezultatele acestor demersuri nu pot fi contabilizate, dar, în politica populistă, intenția contează adesea mai mult decât soluția. Iar intenția a fost, fără îndoială, consemnată.
La Senat, Mircia Chelaru a rămas fidel stilului care l-a consacrat: discursuri ample, livrate cu gravitate și un aer de revelație istorică. Prezența sa a fost mai ales vizibilă în cadrul numeroaselor moțiuni de cenzură, unde AUR pare să fi susținut, în 2025, un adevărat doctorat în procedură parlamentară. Din punct de vedere al influenței concrete, contribuția lui Chelaru a fost mai degrabă simbolică decât legislativă. Dar simbolurile, știm bine, sunt o monedă importantă pentru electoratul AUR.
Tot cel mai relevant aspect al anului 2025 pentru AUR Argeș este apropierea vizibilă de PSD. În județ, cele două partide fac majoritate în aproape toate consiliile locale, într-o frăsuială politică pragmatică, lipsită de complexe ideologice. Această colaborare tacită contrazice retorica națională a AUR, dar funcționează eficient în plan local. Pentru PSD, AUR este un aliat util. Pentru AUR, PSD este un partener care oferă acces la decizie. Iar pentru alegători, diferențele dintre cele două devin, treptat, tot mai greu de distins.
În 2025, AUR Argeș nu a fost partidul revoltei, ci partidul adaptării. A strigat suficient cât să fie auzit, a negociat suficient cât să fie acceptat și a colaborat suficient cât să conteze. Rămâne de văzut dacă această strategie de integrare îi va consolida baza electorală sau dacă, dimpotrivă, îi va eroda identitatea de partid antisistem. Deocamdată, însă, AUR pare confortabil în această ambiguitate.
În loc de concluzie
Argeșul nu fierbe, dar nici nu se liniștește. Este un județ în care puterea se menține prin alianțe tăcute, nu prin viziuni mari. În care partidele nu se prăbușesc, dar nici nu mai conving. Și în care anul 2025 a arătat limpede că adevărata bătălie nu este între stânga și dreapta, ci între uzură și reinventare. Iar 2026 va decide cine a știut să citească acest semn.
Material realizat de Iulia Bădulescu.
Foto: ediția tipărită
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
