România își modernizează flota feroviară cu fonduri PNRR. Locomotivele vor putea atinge o viteză impresionantă

de | 16.08.2024 12:42 | Administrație, Național

Prima locomotivă electrică modernizată cu fonduri PNRR urmează să fie testată și autorizată pentru a fi pusă în circulație anul acesta. Anunțul a fost făcut, de curând, de ministerul Transporturilor. Alte 54 de locomotive care vor putea atinge viteze de 160 de kilometri pe oră şi 139 de vagoane ar urma să fie modernizate tot prin PNRR.

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) arată în informarea publicată pe pagina de Facebook că un pachet de 19 locomotive electrice din cele modernizate vor fi colantate cu mari personalități istorice ale României și vor avea o schemă unitară de vopsire cu tot pachetul de 55 de locomotive cât și cu cele 139 de vagoane modernizate din PNRR. Locomotivele vor fi dotate cu sistemul ETCS, cu închiderea ușilor din cabină și vor fi apte pentru viteze de 160 km/h și tracțiunea a 16 vagoane.

”Investiția I2 – Material rulant feroviar finanțată prin PNRR se va finaliza în anul 2026 și vizează achiziția dar și modernizarea materialului rulant dedicat pasagerilor. Pentru modernizarea a 55 de locomotive electrice este alocată suma de 66 mil. EUR din fonduri europene nerambursabile iar pentru modernizarea a 139 de vagoane de dormit, cușetă, restaurant, bistro și clasă este alocată suma de 100 mil. EUR din fonduri europene nerambursabile. De asemenea, investiția prevede achiziția de 16 locomotive electrice noi sisteme ERTMS/ETCS, achiziția de 20 de rame electrice de lung parcurs, 12 trenuri cu hidrogen precum și conversia a 20 de locomotive diesel de manevra în locomotive electrice. Suma totală aprobată din PNRR pentru Investiția 2 este de 416 mil. EUR fără TVA – fonduri europene nerambursabile iar suma totală este de 555 mil. EUR fără TVA care include și partea de cofinanțare”, potrivit sursei citate.

Sursă foto: FB Ministerul Transporturilor.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Poșta Română: Plicurile cu deciziile de recalculare a pensiilor sunt pregătite pentru livrare!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Ministerul Transporturilor

Ultimele articole