România continuă să scrie istorie la Campionatul European de Canoe Sprint Juniori & Tineret U23, găzduit la Bascov, județul Argeș! După aurul obținut de Domentean și Baragău în proba C2 1000 m, un nou echipaj românesc urcă pe podium: Ioan Rotundu și Braulio Flores Mateescu cuceresc bronzul la C2 U23 – 500 m. Performanțele tinerilor sportivi confirmă potențialul de aur al generației următoare și susținerea solidă a autorităților locale pentru sportul de performanță.
Ieri, Imnul României a răsunat cu mândrie la Bascov, în cadrul Campionatului European de Canoe Sprint Juniori & Tineret U23. Alexei Domentean și Georgel Baragău au scris istorie pentru România, câștigând Titlul European în proba de C2 1000 m (categoria U23)! Cei doi sportivi au dominat cursa și au trecut linia de sosire pe prima poziție, cu un timp excelent: 3:39.423.
Această performanță remarcabilă confirmă încă o dată talentul, determinarea și spiritul de luptă al sportivilor noștri. Vă reamintim că la această ediție au participat peste 850 de sportivi din 33 de țări, luptând pentru mult doritele medalii europene.
Astăzi, la Campionatul European de Juniori & Tineret U23 de la Pitești, tricolorii strălucesc din nou! După titlul european cucerit ieri, România adaugă încă o medalie în palmares: Bronz la C2 U23 – 500 m, prin echipajul format din Ioan Rotundu și Braulio Flores Mateescu!
Sportivii noștri au făcut o cursă fantastică, luptând până la ultima suflare pentru podium și încheind pe locul 3, cu timpul 1:43.136, după Spania și Polonia.
”Felicitări medaliatilor!
Felicitări antrenorilor si echipei tehnice!
Bravo, România!”, transmit cei de la Federaţia Română de Kaiac Canoe.
Sursă foto: FB Federaţia Română de Kaiac Canoe.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: