CFR Călători a anunțat de săptămâna trecută că, în data de 2 ianuarie 2024, va îmbunătăți oferta de transport și va introduce suplimentar în circulație trenul IR 1636 Brașov (plecare 18:00) – București Nord (20:34). Acesta va avea opriri în stațiunile de pe Valea Prahovei și va prelua fluxurile de pasageri estimate.
CFR Călători recomandă tuturor celor care se reîntorc din vacanța prilejuită de sărbătorile de iarnă, să aleagă pentru destinația lor atât trenurile Interregio, cât și trenurile Regio înscrise în circulație și care dispun de locuri libere, nu doar trenurile Interregio de la orele de vârf. Deși achizițiile online de bilete pot fi făcute până la ora de plecare a trenului din stație, în funcție de numărul de locuri disponibile, este bine ca biletele să fie cumpărate din timp astfel încât CFR Călători să își dimensioneze cât mai bine capacitatea de transport, având în vedere că în această perioadă are deja în circulație tot parcul activ de material rulant. Biletele în trafic intern pot fi achiziţionate cu anticipație, utilizând următoarele canale de vânzare: online de pe cfrcalatori.ro; din aplicația mobilă “CFR Călători bilete online” (disponibilă în Google Play, App Store și Huawei AppGallery); de la automatele de vânzare bilete din gări; de la casele de bilete din gări.
Foto descriptiv.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: