O tânără de 24 de ani a murit din cauza rujeolei. Era nevaccinată

de | 30.01.2024 09:30 | Eveniment, Național

Rujeola a mai făcut o victimă în România, numărul deceselor ajungând la șase. Este vorba despre o tânără de 24 de ani.

Anunțul a fost făcut, luni, de ministrul Sănătății, care atrage atenția că boala este extrem de uşor transmisibilă, iar cu cât vârsta pacientului este mai mare, cu atât forma bolii este mai gravă.

Potrivit news.ro, tânăra nu era vaccinată și avea și alte probleme de sănătate.

E foarte important să ne vaccinăm copiii şi o să încerc să vă explic de ce pentru că lumea, câteodată, nu înţelege şi în ultimele săptămâni am fost confruntat, în cadrul acestei epidemii de rujeolă, cu mai multe cunoştinţe care au avut copii mari care s-au îmbolnăvit. Dacă noi ne vaccinăm copiii aşa cum trebuie, riscul de a face rujeolă e foarte mic. Dacă există însă un număr semnificativ de copii nevaccinaţi – la noi variază, pentru că la doza întâi avem în jur de 80% dintre copii vaccinaţi, la doza a doua 65%, înseamnă că sunt cohorte mari de copii nevaccinaţi – şi atunci, în loc să nu faci rujeolă, faci rujeolă, dar nu ştii la ce vârstă faci şi faci la o vârstă mai mare. Cu cât avansezi în vârstă, forma de rujeolă e mai gravă. Astăzi am avut, din păcate, un deces la o femeie de 24 de ani, nevaccinată şi cu altă problemă de sănătate care nu ar fi contraindicat, în mod normal, vaccinarea şi a murit. Avem vreo şase decese cauzate de rujeolă în ultima perioadă. Toate ar fi fost evitabile dacă aceste persoane ar fi fost vaccinate. În toate aceste cazuri era vorba despre persoane nevaccinate. Practic, riscul creşte pe măsură ce vârsta la care te îmbolnăveşti de rujeolă este mai mare”, a afirmat Alexandru Rafila la TVR Info.

Din păcate, tot mai mulți părinți aleg să nu-și vaccineze copii împotriva rujeolei, ceea ce a dus la epidemia de acum.

Ministrul Sănătății a mai amintit părinţilor că ei sunt vaccinaţi, deci protejaţi şi a făcut apel către aceştia să îşi imunizeze copiii: ”Nu suntem fanatici ai vaccinării, dar ne dăm seama de beneficii”.

Foto:SHUTTERSTOCK

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Porniți la drum? Cum se circulă în această dimineață

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Alexandru Rafila

Ultimele articole