Doar 0,04% din veniturile bugetare au fost suficiente pentru a declanșa o ruptură majoră în Coaliție? Gabriela Firea acuză decizii luate „peste capul PSD”, taxe introduse fără consultare și măsuri care lovesc direct în mame, pensionari și angajații cu salariul minim. Actualul europarlamentar PSD și fostul primar general al Capitalei, Gabriela Firea, critică dur actuala direcție a guvernării și anunță că va susține decizia colegilor social-democrați privind viitorul participării PSD la putere, în contextul consultărilor programate pentru 20 aprilie.
”Pentru mine personal, picătura care a umplut paharul a fost insistența de a respinge măsurile sociale. Și chiar a fost o picătură, pentru că acele măsuri reprezentau doar 0,04% din veniturile bugetare! Dar sprijinul conta enorm pentru categoriile vulnerabile, vizate de acel program. Și le mulțumesc colegilor care s-au luptat în Parlament și au reușit să introducă sumele necesare în buget, în pofida blocajelor.
Și vreau să subliniez apăsat că în acest program nu e vorba de ajutoare sociale pentru leneși și bețivi, cum insinuează. Este minciună grosolană! Vorbim de mame, de copii și de pensionari! Vorbim de angajații care muncesc din greu pe salariul minim, în special în sectorul privat! Deci vorbim de dreptul la un trai decent al celor care muncesc sau au muncit din greu sau al celor care nu pot munci.
- Angajații pe salariul minim, nu sunt “leneși”sau “bețivi”.
- Copiii săraci sau cu dizabilități nu sunt nici ei “leneși” sau “bețivi”!
- Nici pensionarii care au muncit o viață, iar acum trebuie să aleagă între mâncare și medicamente!”, a punctat în deschiderea mesajului Gabriela Firea.
”CASS la mame, peste capul PSD și fără acord în Coaliție”
Taxarea mamelor prin introducerea CASS a reaprins tensiunile din Coaliție și a pus sub semnul întrebării viitorul guvernării. Gabriela Firea susține că măsura a fost luată fără acord politic și avertizează că România, deja afectată de scăderea natalității, riscă o nouă criză socială: ”Apoi, decizia premierului de a introduce CASS la mame, peste capul PSD și fără acord în Coaliție, a dărâmat cu brutalitate o mare parte din ce am construit la Primăria Capitalei și la Ministerul Muncii, când am promovat politicile de creștere a natalității.
Pentru că natalitatea este o problemă uriașă a României, pe care “aliații” noştri pur și simplu nu o înțeleg.
Guvernarea țării, la fel ca a Capitalei sau a fiecărui județ, se poate face doar cu parteneri onești, care-și respectă angajamentele luate și care au măcar puțină empatie față de greutățile prin care trec oamenii.
Voi susține în totalitate decizia colegilor mei social-democrați din București și Ilfov, privind soarta guvernării, oricare va fi aceasta. Este clar, însă, că se merge pe o direcție greșită și e nevoie de o schimbare. Coaliția de guvernare trebuie să fie o echipă care să funcționeze, pe bază de negociere politică evident, peste tot: Guvern, Parlament, Consiliul General, consiliile județene și locale”.
”Decizia finală o vor lua colegii noștri”
Potrivit europarlamentarului PSD, la întâlnirea regională București-Ilfov, toți ”colegii miniştri, primari, consilieri generali și locali, lideri de organizații locale, membri din conducerile organizațiilor de sector”, au primit toate informațiile despre starea guvernării de la președintele Sorin Grindeanu și de la secretarul general Claudiu Manda: ”Reacția tuturor colegilor mei consultați până acum de conducerea partidului este normală, după toate aceste luni în care propunerile și avertismentele noastre au fost ignorate. Dacă decizia de a intra în această coaliție de guvernare s-a luat de mii de membri social-democrați, la fel va fi și acum, iar decizia drumului pe care vom merge va fi luată de aceiași colegi.
E bine, însă, să știe toată lumea că nu s-a ajuns în acest punct de cotitură din orgoliul nostru politic, ci pentru că un singur om a refuzat dialogul. Sunt lucruri foarte serioase, chiar încălcări ale protocolului de guvernare, care au afectat foarte mult românii, și pentru care nu am fost consultați sau ascultați.”
Ulterior Gabriela Firea a venit și cu câteva exemple:
- CASS pe indemnizațiile mamelor și veteranilor, în pofida dezacordului PSD.
- Tergiversarea creșterii salariului minim de la 1 iulie 2026, în pofida înțelegerii din Coaliție.
- Votul în favoarea Acordului UE-Mercosur, fără consultare în Coaliție și împotriva obiecțiilor ministrului PSD al Agriculturii privind lipsa unor garanții pentru fermierii români.
- Înlăturarea barierei care împiedica multinaționalele să-și exporte profiturile, fără consultare în Coaliție.
- Tăierea investițiilor locale, prin proiectul de buget, contrar poziției partidelor din Coaliție.
- Alocarea după bunul plac a fondurilor din Programul SAFE, fără consultări în Coaliție și fără a asigura beneficii semnificative pentru industria națională de apărare.
”Decizia finală o vor lua colegii noștri, din toată țara, la consultarea programată pentru 20 aprilie.”, a punctat europarlamentarul PSD, Gabriela Firea.
Foto descriptiv. Sursă foto: FB Gabriela Firea
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
114.000 bilete de tratament balnear în 2026: 16 zile de cazare și 12 zile de tratament












